Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Confrate in suferinta

4 min lectură·
Mediu
Dragi iubitori si creatori de poezie, M-am intrebat intotdeauna daca o fi adevarat ca exista solidaritate si intre literati, ca uneori fac gesturi de-o frumusete sublima, am auzit povesti incredibile. Ar trebui sa facem o antologie de gesturi frumoase ca sa spulberam sau sa punem in umbra truismul ala care zice ca scriitorii se mananca intre ei. Vreau sa va spun povestea unui mare iubitor de poezie, aflat intr-o suferinta cumplita. Sunt oameni pe care incepi sa-i iubesti chiar inainte de a-i cunoaste. Asa mi s-a intamplat cand am auzit povestea lui Ilorian, varul sotului meu. Era copil cand a aflat ca sufera de distrofie musculara progresiva si ca nu exista tratament. Va trai intr-un carucior cu rotile, muschii i se vor atrofia treptat treptat si va muri probabil prin stop cardiac. Au trecut multi ani de atunci si se incapataneaza sa traiasca. Va implini 40 de ani, citeste si scrie poezie. A incetat insa sa mai spere ca poate publica. Asa ca scrie pentru sertar si pentru tinerii care vin la cenaclu. Boala lui eu o consider un blestem, o mare nedreptate, el, o binecuvantare. Al doilea blestem e o nefericita asezare geografica, traieste intr-un sat in care nu exista centrala Romtelecom, iar semnal Connex doar pe varful dealului. De internet nu s-a auzit, televiziunea prin cablu a ajuns acum doua luni. Va dati seama cum e? Nu se poate, e mult prea mult pentru o fiinta omeneasca! Dar sa va dau si o veste buna: izolarea nu e totala, semnalul slab permite totusi transmiterea de mesaje sms. Stam uneori de vorba prin mesaje ore in sir, am ajuns la un sistem de prescurtari teribil, o sa inventam o noua stenografie! Si acum sa marturisesc o impostura: eu m-am logat aici sub numele lui, am editat cateva poezii si o biografie, dar nu m-am priceput sa atrag atentia asupra lui, n-am stiut sa fac un eveniment. Intentia mea a fost sa-l scot din izolare, sa-i gasesc cativa prieteni, sa-i indulcesc putin singuratatea. Nu stiu cat de mare poet e el, dar ma inchin in fata suferintei lui. As vrea sa primeasca scrisori de la voi, i-am povestit ce frumos e pe aici, as vrea sa-i trimitem, scoase la imprimanta subiecte antologice, cu replici spumoase, la care am ras cu lacrimi sau am plans induiosati. Sau sa-i trimitem cateva carti, nu si-a mai cumparat demult, era tare suparat ca nu si-a mai primit indemnizatia de insotitor din octombrie, menajera il ameninta ca pleaca, locuieste doar cu tatal lui, batran si bolnav. Cel mai frumos cadou, la care nici nu viseaza, ar fi o vizita la Bucuresti, o invitatie la cenaclul ala faimos, unde e muzica buna, si poezie multa, si oameni cu inimile in palma. Nu stiu cum sa numesc acea senzatie de comuniune cu alti oameni asemenea tie, acea vibratie impreuna, impresia ca ei te accepta si pe tine,desi vii de departe si nu esti chiar la fel cu ei pe alocuri. Aceasta Senzatie am putea sa i-o facem cadou, ar fi cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodata. Ce ziceti, dragi prieteni, ne incumetam? Eu sunt Mariana, verisoara lui, mamica a doi copii mici, casnica si visatoare, indragostita de situl asta iremediabil si definitiv. Nu-mi permit sa cer stele, dar pot sa va rog sa circule intre voi acest mesaj? E o cerere de ajutor, mi-e jena ca fac asta, dar il iubesc si nu-l mai pot ajuta doar eu. Nu stie de acest demers si sper sa nu afle. Atat de mult as vrea insa sa se opreasca postasul la poarta lui cu o tolba de scrisori si sa zica:”Ce-ai facut ,mai Iloriene,de-ti scriu atatia oameni?” Adresa lui:Ilorian Paunoiu, com Popesti,sat Meieni,jud Valcea,cod Tel 0726913377 numai pentru sms
074416
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
623
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

ilorian paunoiu. “Confrate in suferinta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilorian-paunoiu/jurnal/118371/confrate-in-suferinta

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dana-stanescuDS
Dana Stanescu
Draga Mariana,

sunt tot o valceanca si am citit cu ochii si sufletul in lacrimi ce ai spus tu aici. nu ii spune lui Ilarion asta. eu am sa ii scriu maine, spre rusinea mea nu stiu unde e satul acesta , am sa caut acum.

am sa ii scriu si am sa ii spun ca i-am citit poeziile aici pe site sa stie ca nu e singur si ca vrem sa il cunoastem. sau cel putin eu.
0
@ilorian-paunoiuIP
ilorian paunoiu
Dana,
Ar fi grozav!
Ii puteti face chiar o surpriza.El conduce un cenaclu in Ramnicu Valcea,vine o data sau de doua ori pe luna.Nu stiu amanunte,dar incerc sa le aflu.
Mariana
0
@ilorian-paunoiuIP
ilorian paunoiu
Exista si o adresa de mail ilorianp@yahoo.com pe care o verifica din cand in cand un prieten de-al lui din Valcea,
care ii poate scoate la imprimanta mesajele.
Cine mai scrie in ziua de azi scrisori!Timpul nu mai are de mult rabdare cu noi.
Mariana
0
@ilorian-paunoiuIP
ilorian paunoiu
Ilorian conduce cenaclul \"Lumina lina\" care se intruneste in fiecare luna in a treia vineri,la ora 17,la Biblioteca Judeteana Antim Ivireanul,str Carol,Ramnicu Valcea.
Sunteti mai mult decat bineveniti!
0
@liculescu-constantinLC
Si eu sunt tot din Ramnicu Valcea si l-am cunoscut pe acest remarcabil om. Mi-a facut o invitatie la cenaclul dumnealui acum... un an, iar eu nu am mai reusit sa-l contactez pentru a-mi aminti locul (spre marea mea rusine!!!).
Insa, din fericire, m-am intalnit cu dumnealui chiar ieri, la festivitatea de premiere de la \"Valcea Artistica\" si am reusit sa intru din nou in contact cu acest om minunat. Ma voi duce la cenaclu cu siguranta!!!
Spuneati de niste texte trase la imprimanta; eu am o imprimanta multifunctionala (adica si imprimanta, si xerox, si scanner) si pot sa-i multiplic gratis (SI CU TOT SUFLETUL SI TOATA ADMIRATIA MEA), sau sa-i trag la imprimanta sau sa-i scanez orice text. Apelati la mine cu incredere, pe adresa de e-mail: costy_sadicu@yahoo.com sau pe adresa: Rm Valcea, str. \"Republicii\", bl. R31, sc A, ap. 3. Imi transmiteti textele, eu le scot la imprimanta si, daca vreti, ne intalnim la un cenaclu si ii facem o surpriza sau ii facem in orice alta modalitate o surpriza. Puteti sa ma contactati chiar si aici, in locul comentariilor.
M-ati facut un om fericit: chiar vroiam sa aflu ce l-a adus in scaunul cu rotile pe domnul Ilorian si acum nu pot sa spun decat ca imi pare sincer rau de aceasta soarta cruda!!!
L-am stimat de cand l-am vazut prima oara, fara sa-l cunosc, pentru ca ochii dumnealui exprima multa suferinta mascata de un usor zambet nostalgic.
Deci, puteti apela la mine cu incredere in legatura cu imprimanta!!!
0
@liculescu-constantinLC
Cred din tot sufletul ca Dumnezeu nu-l va uita pe acest minunat om. Deja am inceput o campanie printre cei cunoscuti si necunoscuti sa-i scrie.
Nu uitati ca va pot ajuta cu imprimanta!!!
0
@ilorian-paunoiuIP
ilorian paunoiu
Nu incetez sa-i multumesc lui Dumnezeu ca face sa se intalneasca oamenii buni si sa nu se rusineze de bunatatea lor.Ideea era de a face o selectie de poezie contemporana de aici sau de aiurea,cu comentarii savuroase,sa le citeasca in tihna acasa.Dar asta cere timp si putina pricepere,ceea ce eu nu am.Ar fi o munca de echipa,poate cineva cu har sa scrie un articol-invitatie care sa stea in mod exceptional mai mult pe prima pagina si sunt convinsa ca multi ar contribui cu propria lor selectie.I-am aduce internetul acasa,noi facem asta atat de firesc si de usor aproape zilnic,iar el e condamnat la inchisoare.
Sigur ca un asemenea demers nu cadreaza deloc cu un site literar cu pretentii,parca am citit undeva ca e o culme a degradarii umane sa te inscrii in asociatii de caritate,e vulgar.Sper ca n-am inteles eu bine.Pentru inceput ii puteti darui propria dumneavoastra selectie,putin si bun.

Mariana

0