ilinca nistor

Am o parere similara cu zonele lirice si nu am insistat decat pe detaliile tehnice. In plus, am descris cat mai exact ce s a intamplat pe parcursul citirii textului (si asta ar ajuta teoretic un autor, chiar indirect).
Insa mai departe mai degraba te aperi.
Ce conteaza numele? Sunt sigura ca daca as cauta prin comentarille tale sau as intreba, pur si simplu si ai raspunde franc la intrebarea e important textul sau autorul ai opta ptr text si nu ptr autor. Atunci de unde judecata cu alta masura in cazul comentariilor? Conta mai mult daca ma semnam Nicolae Manolescu si scriam acelasi comentariu?
Iar pe text am intrat pur si simplu la nimereala pe pagina de recomandate.

Am citit neutra primele 2 versuri, sa zic pana la
\"fiule iată scîrba ta
scîrbă iată fiul tău adoptiv\", dar aici am zis pacat. Adica e o versificare cu poanta care nu e pur si simplu in zona mea. Si pe langa parodierea crucificatului mai bagi si gluma bonus cu pam pam ... fiul adoptiv. Probabil asta ar trebui livrate cu incarcatura filosofica sau mai stiu eu, dar nu reusesc decat sa starneasca rasul. Am vazut ca vasile munteanu a gustat textul, dar aici nu mai sunt deloc de acord cu el, ca la silvia si cred ca mai degraba culorile stelutelor trebuiau inversate daca tot trebuia (stiu ca nu i frumos sa ma raportez la altii, dar regula e cam falsa si toti ne raportam la altii oricum, deci macar sa oficializez asta aici).
Apoi constructia nefericita de atributive + complementara initiala doar prin \"care\" din
\"în CARE mă cred un savant nebun
singurul CARE știe codul secret de lansare
a unei atomice bombe CARE dacă nu pune capăt
revoltei
măcar să-mi aducă puțină căldură\", unde mai ca imi venea sa intreb care revolta si care caldura? Nu am mai fost prea atenta si nici nu am mai insistat pe celelalte lucruri ptr ca m a desumflat deja asta.

Asa ca nu am mai citit decat strofa finala asteptand un final total nefericit. Nu a fost chiar asa si dincolo de neplacerea izbirii de acel oniric riscant cu aparatul foto et co, e totusi un final interesant cel putin.
Numai ca textul ma pierduse deja de la prima strofa cand imi facusem impresia deja si nu era una favorabila.

E drăguță, dar parcă îi lipsește o oarecare tensiune, o oarecare subversivitate poate (ar fi putut fi cea sexuală cu neamțul, dar nu e dusă la capăt) și rămâne doar prozaică, ca o amplă descriere cu o implicare călduță, nostalgică, ceea ce nu cred că e suficient.
ai ochii f frumoși.

ms :)

Sunt doua probleme diferite>

Prima e daca e corect gramatical si ma pregateam sa spun ca poate fi o constructie gramaticala de felul celei pe care a sesizat-o Iarina, insa chiar si asa nu sunt sigura ca acest construct mai permite diateza cu acel reflexiv ptr persoana a doua.

Apoi, secunda problema, daca nu e corect, unde se trage linia intre licenta si greseala.
Daniel, crezi ca Vanghelie ar trebui sa nu fie luat la misto, caci face licente si nu o da aiurea cu almanahe, nu? Altfel, Eminescu, Sibiceanu, Vanghelie, cam tot un drac.
Si pana sa deschizi gura sa vb cu mine de literatura clasica (si de ce nu ma iei cu dosoftei, cu vacarestii, cu placutele de la tartaria ori mesajul lui decebal scris pe o ciuperca catre traian), iti sugerez sa mai studiezi ptr bac sau ce examene mai ai (aaa, nu, nu considera asta atac la persoana).
La Eminescu e o inversiune pe motive de ritm. Ritmul e cel care impune licenta si de aia e licenta si nu greseala. \"Sufletul îmi noaptea veghea\" vine fara inversiune, la timpul prezent \"sufletul imi vegheaza noaptea\", la timpul trecut \"sufletul imi veghea noaptea\". Dupa cum observi, insa, se pierde ritmul, caci altul e accentul in \"noaptea\" si altul in \"veghea\" si atunci inversiunea ptr patrarea ritmului, pe influenta germana (pe care Eminescu o cunostea bine - gen Ich habe eine kleine Nachtemusik gehoren, unde habe si gehoren formeaza verbul la trecut - ma rog, nu stiu cat de corect am scris), ce presupune si intercalarea unor substantive intre partile constructiei verbale.

Dar deja ma ambalez prea tare pentru un text, care, in subiectiva-mi (mi vine de la mireille mathieu, am si eu dreptul la licenta, da?!) opinie nu prea merita. Asa ca voi inceta.

Cratima leagă împreună două cuvinte. Mi nu vine niciodată de la mele, ci de la îmi.

N. eu
Ac. (pe) mine
D. mie, îmi, mi
G. al meu, mea, respectiv mele la plural

Daca înlocuiește forma \"mele\" nu poate fi în dativ, ci în genitiv (ale cui brațe? - ale mele), iar apoi \"își\", ca și \"îmi\", ajută la formarea diatezei însă cred trebuie să fie în acord cu forma pronominală ce formează diateza pasivă.
Imi pare rau, dar ma tem ca nu ai dreptate.

*quod

S-avem pardon, dar le-ai putea exprima, mai ales ca \"brațele-mi își\" e un defect cat se poate de obiectiv.

\"-mi\" vine de la (mele) \"ÎMI\", în care \"Î\", pentru a evita o alăturare de două vocale ori pentru ritmicitate, este înlocuit de cratimă. Prin urmare, forma folosită este echivalentă gramatical cu cea în care cratima lipsește, mai exact
\"brațele îmi își ....\", ceea ce e un defect obiectiv. Qud erat demonstrandum.

Vasile, multumesc.
Igor, nu mă pot abține să nu spun că sexul e conduită culturală. Nu amintesc de homosexualitatea fireasca a Eladei (a te culca cu un băiat de maxim 18 ani nu era considerat adulter, de exemplu și nici pedofilie) sau a Romei, puțin înainte lucrurile stăteau mai nasol chiar din perspectiva sexuală a realităților actuale. În societățile de tip totemic, unde practica exogamiei era necesară, fii treceau în tribul mamei, ceea ce făcea ca legătura cu totemul să scadă prin preluarea fiilor altui trib. Așa că acuplarea cu animalul totemic, pentru reîmprospătarea sanguină era ceva firesc. Așa apar povești erotice gen zeus care se trasnmformă în varii animale, de la lebădă la taur, așa apare povestea soției lui Minos etc etc.
Am făcut periplul ăsta doar ca să spun că sexualitatea este un construct strict cultural. Construită rațional, nu văd nici cea mai mică problemă în a argumenta forme de sexualitate mult mai \"civilizate\" decât cea promovată pe linia creștinism/monogamie etc.
Sebastian, ai dreptate. Am să rescriu când se mai răcește și îmi vine și o anume idee pe care o tot caut. Doar la demodarea repetiției am dubii.

Ioan Barb? Ofelia Prodan?

Poezia mi se pare atât de slabă, venind dintr-o percepție atât de puerilă asupra artei în general, încât nici măcar argumentele solicitate de regulament nu merită efortul de a fi enumerate.

Eu nu stiu ce e aceea miraza. Sigur, as putea cauta, dar ... nemominus nu cred ca as gasi.

Apoi sunt scaparile nefericite, dupa pararea mea, cu in regia mea mi ..., genele-Ti Tin

Respectam starea, eram beată, deci gramatica era ultimul lucru la care ma gandeam in starea aia. :))

Este foarte posibil să aveți perfectă dreptate. Cochetez cu impersonalul din anumite considerente. În privința comunului e un rateu personal ...

Imi pare rau.
Eu cred ca stelutza a fost data aiurea, pe frecusurile dintre Madalina si Irina. Daca prima a zis hais, secunda, via antiteza, trebuia sa zica cea.

Biografia nu are nicio treaba. Sunt doctoranda la randul meu si chiar intentionez sa ma sterg cu diploma la fund dupa ce termin, mai ales ca hartia igienica pe criza e scumpa. Te indragosteai de mine daca iti spuneam ce studii am?
Daca tu cauti biografia, ai grija sa nu te contrazici cand distingi intre poet si poem mai spre finalul iesirii nervoase. In plus, eu am atacat textul si nu pe tine, e drept ca nu am fost prea argumentata ptr simplul motiv ca nu merita sa imi bat mai mult capul cu el.
Tot o contradictie este si \"Ori e vorba de poezie și nu știu dacă modestul meu poem este\" unde spui ca nu stii daca \"poemul\" tau e \"poezie\".

:))
Pai daca teoretic o poezie reda un sentiment sau, in orice caz ceva ce nu poate fi exprimat altfel ptr ca nu exista cuvant care sa exprime acel ceva, atunci titlul unui text nu poate fi nici un cuvant existent in vreo limba, nu?

Ms ptr apreciere, Liviu si Sophie

Ce prostie de poezie, facut cu ochiul cititorului, facut glumitze cu cititorul (si alea scartaite), joculetze de cuvinte si muuulte, muuulte trucuri precum un scamator.

Parca e mai ok aici, mai realist decat in cel cu elena, unde Sful nu se prea sustinea.
Doar finalul ma bosumfla.

Ce inseamna \"a dărăci\"?
\"Ortii\" vin de la ort (moneda ce se dadea popii)?
As vrea atat de mult sa nu fie regionlisme si arhaisme din astea care dau din coada total aiurea.

Altfel, poemul mi se pare f prost:
- definitia aceea a poeziei e una futila, o rationalizare cat de cat a muzei de dinaintea erei noastre, cu un strop de inconstient (nici macar colectiv sa iasa ceva mai interesant)
- gluma cu sa vada vecinul cade
- final deja apoteotic care starneste rasul mai mult decat glumitza cu vecinul.

:))) NU, nu la acel tip de poezie ma refeream, iar glumitza e ieftina si la indemana \"ingenuilor\".
In plus, ingenuozitatea implica o doza de naivitate, iar naivitatea nu stiu daca se poate asuma in cazul in care nu esti ipocrit sau nu joci teatru.