Poezie
mardun algash htir
1 min lectură·
Mediu
Șantierul crește dincolo de capătul blocului -
semn că omenirea se dezvoltă încontinuu,
că nu va fi niciodată liniște.
Pe fereastra deschisă câteva insecte pătrund în interior,
în zona securizată, dar alarmele au fost decuplate.
Afară e cald și transpirația curge peste tot.
Asta șterge orice diferență între oameni și animale,
deci sunt animale pretundindeni pe străzi:
o halcă de carne călărește un scuter,
o femelă lehuză își tamponează fața cu un șervețel.
Vreau un corp suplu, asexuat, cu membre perfecte
și mușchii zvâcnind nervos sub piele.
Un corp în care să nu intre și din care să nu iasă nimic.
Pentru că îmi e frică de boală și-atât. Și boala este a corpului.
Vreau un corp tânăr de diamant.
Sufletul nu cred că există. Animalele nu au suflet.
După moarte,
corpul meu suplu va umbla singur pe străzi. În sfârșit, liber.
024610
0
(chapeaux bas, deci, domnule, doamnă).