Ilin Bogdan Alexandru

Cu spirit creator, pornit spre a cunoaște, Îmi văd gândurile reflectate-n ochi străini, Și îmi adun în minte creații răsturnate, Un amalgam haotic, încoronat cu spini. Versul egocentric al

Soarele apune-ncet în orizontul sângeriu, În sânge mă scaldă, dar eu știu: sunt al Soarelui fiu. Nici o stea nu strălucește, cerul devine pustiu, În atmosferă domnește o tăcere de sicriu. Un corb

Ne bucurăm de răsărit, de viață, de apus; de moarte ne e teamă. În timp ce soarele se înalță coborând în cealaltă parte în echilibru... unde este echilibrul vieții? Bătrâni, încă ne luptăm cu

Zeii au murit sub aripi de lepidopteră.

Spune-mi ce simți! Scrie-mi cuvântul în palmă, căci vreau să simt și eu. …durere. Nu? Mai scrie-l odată și apoi din nou. Poate dincolo de nervi și sânge devine sentiment.

Mă pierd în mine și în cugetări prea tulburi, Fire și noduri amestecând destine, Fără rost încerc să mă desprind de gânduri Ce mă împletesc mereu, în somn, cu tine. Departe îmi par munții cu

În ziua patruzeci am fost vândut luminii, Plutesc pe un ocean sinaptic de atunci, Cu sarea-n ochi și-obraji crăpați de cute-adânci Cănite de Aton, păstor și fiu mulțimii. Și nu se simte vânt,

Cerul era acoperit de nori plumburi, Nu era lumină care să-i pătrundă, Nici vânt aprig să încerce să îi stingă, Să apară luna cu razele-arginti, Să-mi dea o rază când umbra mă-conjoară, Cheia

De trei zile, de trei nopți, port Crucea Sudului pe umăr; soare, lună, mi-e totuna, amândoi înghețați circular, departe de căldura vieții - mă prind și eu cu ei în horă, departe de

Mă simt greu, apăsat de un mai fără flori, Unde sunt florile de altădată? Asfaltul mă ține si merg ca prin ninsori, Dar nu-l topește soare niciodată, Iar eu mă-mpiedic de tristețea-i

Departe sunt cerul de gheață și luna Și-mi simt înghețat și norocul din stea. Străine-s căldura și pulsul și mâna, Miroase a iarnă în camera mea. Departe îmi ești la căderea zăpezii Și-mi văd