Iacomi Otilia

Ma tem sa mai dau acest statut cuvintelor mele, poezia trebuie sa fie perfecta, sau sa nu fie :) Multumesc ca m-ai citit, te citesc si eu.

Nu m-am putut abtine de la comentarii, pentru ca intr-adevar mi se pare ca tu nu scrii, ci pictezi; si imaginea care m-a izbit din momentul primei citiri a poeziei a fost una de frumusete ireala, ca o poveste cu poze lunguiete: cerul se prelinge, ochii isi scutura verdele, numai lacrimile au inmarmurit in causul palmelor ca intr-o cristelnita neatinsa, ca in fantana zanei zorilor(ochii si inima unindu-se in culoare;citisem ca bioenergetii vorbesc despre culoarea verde a inimii, a iubirii).Mi se pare ca un dioptru, poezia asta,in care claritatea o da tocmai multitudinea de medii transparente(cerul, ochii,lacrimile)aproape acvatice, iar stralucirea o putem intui din \'cautarea luminii\".Din partea mea *** :)

Mersi ca ti-ai dat cu parerea, mi-ai aratat ca ma citeste si pe mine cineva, ceea ce ma bucura, evident. Si eu ti-am citit cateva poezii si(poate mi se pare) ca ne asemanam putin, asa, ca gandire, sper sa ne mai auzim:)

Ideea era sa creez o imagine mizera, a decadentei, dar cred si eu ca intr-adevar am exagerat putin.Inca sunt nehotarata asupra \"stilului\" pe care-l abordez. Multumesc pentru lecturare.

BRAVO, ai o viziune pragmatica dar optimista si un stil indraznet. Sper sa vii cu mai multe scrieri!