Alint
Cu ochii închiși peste cochiliile ce răsunau Ce-mi vibrau în lacrimi Ultimul cântec așternut pe ilioane acoperind Surâsul, zdrobindu-mi geodele de lumină Simt ritmul destrămării
IOIacomi OtiliaGroapa comuna
Se-aprinse un fir de cenușă Din trupurile cazând in semitonuri Tot mai violent, inghițind aerul Flutură peste ceață o fâșie de femeie Aud șoaptele violete ropotindu-mi
IOIacomi OtiliaÎnviere
Peste somnul meu, boala mea Subțire ca ciocul păsării colibri. Apa mă privește răsucind urechiușe abia C-un deget torcându-și nuntirea străvezie Încă leganând coroanele de crin și
IOIacomi OtiliaAgățându-mă de paie
Adormisem cu pleoapele spre tine, Aiurând în calmul tău, sfredelitor de alb. Seara mai luminoasă ca oricând Cu flori albe parfumând felinarele. Simțurile mele dansează cu păsările
IOIacomi OtiliaGunoi
Spicul nopților ce cad roșii si calde Din întristare în întristare, Și-a-ntins perii omidiaci prin toată ploaia. Canale, oniric suspinând de ambrozie Pietre,
IOIacomi Otilia...
Spre tine-am râs odată, în cercuri largi de ploi Și boabe mici din vise, rostogolindu-și punți Și ochi de sânziene și mâini fara de flori Þi-am dăruit odată; mă-nfrunți, m-asculți, mă
IOIacomi OtiliaRevenire
De ce nu străluceam pe scripeții de gheață Cu simțurile amorțite de veninul lui Imi umezeam buzele și-mi împleteam cozile... Vântul suflă peste o maree de oglinzi
IOIacomi OtiliaFara nume 2
Deschizi ochii, șopârla-ncolăcită ca un iris Îți tulbură cu limba unul dintre gânduri. Alunecă desfigurat, un mutant mi se rasfrânge disarmonic pe față.
IOIacomi OtiliaCantec de adio
Ca să te găsesc in negândirea mea, Dumnezeul meu, șoptitor de lin, Lăcrimuire de lacuri peste suflet Cu singura petală, crin, necrin, Te-am părăsit încet și
IOIacomi OtiliaTablou de Sabin Balasa
Lânga altarul sălbatec Pietrele încolțesc fire lungi de lumină Și sfârcuri se nasc izvorând ne-ncepute, Murgii lăptoși ai nopții le sfârtecă-ntre dinți
IOIacomi OtiliaFără nume
Orice-ai fi vrut să fiu, Am fost. Grimasa ce mi-ai crezut-o suflet Iat-o, domnește peste chip; Și resemnarea ecoului din mine La vorba ta, la gândul tău...
IOIacomi OtiliaMormânt
În clopotul cel singur, cu glas de-nchipuire, Sunt stele reci cu ochii clipind alb și frugal. Când negura pulsează-n ecouri strălucire, Puhoiul cel de piatră mă-nghite
IOIacomi OtiliaMetamorfoza
Gândurile mele, imnuri monahale Sau pahare din imitație de cristal; Fluturari turbate din aripa osificată ce ma ridicase Și care se zbate-n carnație ca un fluture turnat in
IOIacomi OtiliaGumprecht
Ascunde șuvoiul care-mi alunecă-n bărbie! E sufletul, sau ceva mai strâns de mine; Poate urma trupului meu pe suflet. Văd oameni tremurând în culorile aerului Așa cum se vede
IOIacomi OtiliaDyscolia
Nesăbuita depărtare, în ochiul umbrei mele crești Și te hrănești cu-un gând din mine, pe care-n mâna-l ții ascuns; Îngăduie-mi numai o clipă, cu ochiul meu
IOIacomi Otilia