NEPOEZIA

Fără lumină Nici un cuvânt in plus, cine să-mi spună ce-am făcut... Valurile unei mări neștiute, tuturor celor care mi se lipesc de față, un geamăn râde și peste el nechează metalic un chip batrân În fiecare piatra e un arc și fiecare arc mă strânge de mâna in cercul pântecului spre care zac Voi ști oare spre ce guri să-mi sfârtec carnea? Mă leagă înca de-omphalusul cărnii ei și ce străine degetele, firele ce incă o caută vibrând a ea, din trismusul ochiului meu, eu vreau să fiu numai EU. În fața viselor câinele de turmă știe fiecare cântec de leagăn, căci orice cântec de leagăn seamănă cu acesta. Sfârșit.