Hogiu Adrian

tu ai plecat lăsând în urmă o rază de lumină de unde toți să luăm când o să ne amintim de tine. plâng norii pentru tine Moțule suspină apele și pomii înfloresc. doar tu Moțule ești și vei

în mine zac mii de chipuri în mii de trupuri virgulă de la plus infinit până la minus infint și invers sunt pătruns de misterele oferite de noapte virgulă mii de suflete în mii de chipuri

tu ești femeia-om ai gâtul înfășurat într-o basma îți cresc pe corp frumoasele femei în casa de alături pe masă o bucată de pâine mucegăită în sobă parcă același foc ardea doar când îmi aplec

mi-am închis gândurile într-o cutie de chibrituri mă îndrept cu pași mărunți spre cer așa drumul am să mi-l scurtez dar nu știu cum să încep iubirea astfel încât să nu trezesc suferința o să mă

zilnic îmi pierd mâinile printre degetele tale am uitat unde ne-am întâlnit pentru prima dată și ne-am împărțit unul altuia respirația astăzi am mers pentru prima dată la teatru am vrut să văd

cu mâinile am încercat să bătătoresc pământul imaginea aceasta mi-o amintește pe mama pământul nu e decât un imens cadavru de oase simt un miros ciudat venind dinspre țigara pe care o fumez

am încercat să definesc omul ca pe cineva care stă ascuns în propria-i piele aerul are un miros ciudat de nicotină sau poate faptul că fumez două pachete de țigări pe zi e problema dar nu văd

noaptea nu e decât un drum pe care dacă mergi îți pierzi pașii de mic copil am învățat să îmi număr pașii doar cei făcuți ca și cum/bătrâne ca și cum alături de mine ai fi tu când primul pas e

stau și aștept ca cineva să trecă prin aceste locuri pe unde mergeam odată fără să aud clopotul biserici care se auzea doar în zilele de sărbătoare ți-am spus că nu ai ce căuta prin aceste

lumini de pojar îmi acoperă fruntea în fiecare dimineața mă trezesc cu spatele la foaie prin vene îmi trec cioburi de sticlă căldura o simt numai la picioare dar astăzi nu stau cu omul la

mi-am turnat arsenic peste rândurile din volumul scris cu puncte puncte fiecare arsură o simțeam în cea mai mică virgulă fiecare rând avea înțelesul lui ascuns precum soarele printre pietre

pe lângă casa bătrânească am trecut în scurt timp focul a mistuit totul a mai rămas agățat de stâlpul porții un bilețel pe care era scris cu majuscule a murit de bătrânețe povestea începe în

stau comod și-mi razăm ultimele cuvinte pe hârtii murdare cu idei de amator, culese de prin rănile[...]soldaților, din primul război antipolitică ceaușistă, presărat cu sare și piper. nu am

din când în când mă ascund între mine și om dinții de lapte mi-au căzut la șase anișori dinții mei nu sunt ca ai tăi/dinții mei bătrâne se îngălbenesc e ca atunci când afară e lună plină iar în

cineva mă ținea de mână și tăcea nu mi-am dat seama ce e tăcerea credeam că atunci când taci omul își va schimba culoarea astăzi sunt nimeni altul decât Dumnezeu eu zic să termini ce ai

nu avem timp să ne uităm la cer, să ne sculăm de dimineață și să spunem Bună dimineața soare. nu avem timp să ne iubim aproapele, nu avem timp de lumea toată, nu avem timp să ne dăm seama când

cu fiecare culoare din curcubeu îmi colorez fiecare dimineață din viață diminețile mele nu sunt ca ale tale/diminețile mele bătrâne sunt goale e ca atunci când te simți înconjurat de oameni dar

mi-am apropiat urechea de un fir de iarbă ceva parcă din mine a plesnit de invidie aud cum plânge copilul și cum tace omul dar râde cineva în urma mea/pe ulița cu berze acolo pe unde trecea odată

Mă simt pierdut de fiecare dată când îți simt spatele rece trec pe sub crengile tale veștejite îți aud foșnetul pașilor.bătrâne ești din ce în ce mai rece sunt acoperit de frunze ce respiră