Poezie
coordonate.călător prin om
1 min lectură·
Mediu
cu mâinile am încercat să bătătoresc pământul
imaginea aceasta mi-o amintește pe mama
pământul nu e decât un imens cadavru de oase
simt un miros ciudat venind dinspre țigara pe care o fumez
dar până să îmi dau seama de toate aceste lucruri
încă afară oamenii fug desculți prin ploaie
acesta e jurnalul meu de damă
încep printr-un solemn citat despre pace
și termin sfâșiat de clocotul trupului
aceasta e cartea mea de vizită
ar trebui să aprind lumina
să nu calc strâmb în urma pașilor mei
iarba nu e altceva decât hrană sufletească
umbra e locul unde dacă cauți mai atent găsești infinitul
îmi place la fel de mult să alerg desculț pe trotuare precum îmi place răsăritul soarelui
în toate aceste locuri în care pământul este călcat de om
în care mâinile își spun la revedere
ca atunci când trupul îți este aproape gol
înfășurat doar în mătase albă
am nevoie de puțină liniște
prea multă agitație îmi oferă un disconfort total
în care mă pierd în totalitate
fără să îmi dau seama că pe tavanul de deasupra mea
degetele de la picioare se împreunează cu trupul
nu înainte să descopăr că am devenit om.
023586
0
un poem filosofic care aprinde lumina de la capătul tunelului;
ilustrarea stărilor succesive ale ginditorului prin care trece un trup într-o transformare ciclică,clocot al personalității, moment de meditație
o tangență fină ideologică cu yoga