întâia mirare

i-au legat mâinile și picioarele. ea simte cum se răcesc cum îi cresc aripi în rotire către al cincilea punct cardinal. i-au anesteziat pântecul. capul nu. capul execută mișcări libere stânga/dreapta. cine știe s-ar putea ca tehnica să fi impus astuparea nărilor simulacrul măștii de oxigen. aerul e deasupra. aerul e aproape. aerul e greu de ajuns. vocea n-o mai ascultă strigătul se resoarbe într-un șanț al creierului. primăvara ezită. perfidă invitație la tăcere. tăcerea e măsurabilă stânga/dreapta. ochiul acela nu e de sticlă. o privește de sus. nu. ochiul nu e al ei. și totuși are certitudinea că masa informă de carne și sânge o reprezintă descoperă că formele au o înțelepciune a lor caută stânga/drepta. se concentrează. ar vrea să nu uite. ar vrea să le spună că ar fi fost mai eficientă anestezierea dorinței de viață. sub pojghița de sânge chircită sub contondența celui dintâi contact cu lumea viața a ieșit din ea. își identifică sângele după miros. ghemotocul de carne țipă e dreptul lui. în locul lui în locul ei își aduce aminte “viața e singurul lucru pentru care merită să mori”. lumina e un vârtej ce anulează culorile ochiul se scămoșează. își aduce aminte despre flux și reflux afluență și confluență nimic despre aer. ei spun că a trecut o noapte ea știe că trecut o veșnicie între țipătul de ieri și sughițul de azi.