investigație

mă agăț de ochiul trecătorului care plutește pe propriul zâmbet o fi mat sau eu invizibilă înghit întrebarea cuprind cu palmele mâna murdară a copilului-cerșetor întinsă spre fereastra mașinii pielea lui e mai groasă decât mi-am imaginat nu îi ajung nici banii nici inima mea oamenii se usucă pe străzi și ție îți arde de doctori și dacă cerul nu e decât o reverie a materiei și dacă peisajul nu e decât o încâlceală de instantanee ale imaginației spăl parbrizul îngân: “ora 10 a sosit omul negru n-a venit” cel mai mult aș vrea să revăd- albastrul uniform în care soarele decupa deschizătura globulară prin care Dumnezeu se uita la mine străzile care nu-mi cereau să mă legitimez în schimbul asistentelor care poartă anunțuri la gât: vând piele de calitate superioară în care nu recidivează niciodată tristețea peste caverna patologică în care plămânii pământului abia mai respiră o cupola etanșă marchează discontinuitatea zilelor (în centrul optic al lentilei imense ochiul își contractă pupila irisul devine imun. este bine știut că omul se adaptează la lumină mult mai ușor decât la întuneric. apoi o transformă în obișnuință.)