Meghillah

“Nu vorbi neîntrebată Nu te amesteca în treburile inițiaților Nu te îmbrăca în verde Nu lăsa ruj pe sandaua regelui Nu trage toată plapuma pe tine Nu mușca din pâine Nu mușca Nu iți impleti în păr obiecte cu muchii ascuțite Nu te uita în altă parte Nu te uita în ochi Nu sparge fistic în dinți Nu veni nechemată Nu te îmbrăca în roz.” Sfaturile lui Hegai, primul dintre eunucii haremului Luminăției Sale Khshayarsha, Mare Rege, Rege al Regilor, catre roaba sa Esther Fă doi pasi păpușică, acum întoarce-te în jurul axei tale… mai încet ca n-am reușit sa văd nimic… ce te tot grabești așa, unde-i fi vrând să ajungi de una singură? Tu drăguță ai fundul cam mare… și amplasat putiiiin cam jos. Cu ceva artă o sa încercam să-l camuflam cât să treci mata de prima noapte. Pe urmă te descurci cum știi cu Shasgaaz, pe care Înăltimea Sa l-a pus în marea Lui milă peste toate femeile folosite ale haremului… nu înteleg de ce râzi ca proasta, am făcut cumva vre-un spirit de glumă? Ești mai toantă decat o camilă, fato! Nu plange acum, ca ți se scurge fardul și ai să arați ca o diavoliță desumflată. Du-te și reflectează o jumatate de oră și să vii înapoi patrunsă de respect și de importanța faptului că ai fost aleasă să-ți reprezinți satul de țărani proști din fundul Bactriei! Hai, valea! Urmatoarea… da, tu, roșcățica. Numarul 1257, bifat pe listă. Haddasah, zisă și Ishtar, o roabă fecioară, în vârstă de 17 primaveri, orfană de amandoi parinții… un mic cadou de la cel mai credincios supus al Regelui Regilor, Rege al multor țări, și așa mai departe, de la paznicul porții, Mardukhai din Shush. Ce tot zici tu acolo, te cheama Esther, nu Ishtar? Daca o să stau acum să corectez toată lista asta nu mai termin cu voi până anul viitor. Iar tu, clonțul mai mic. Nici macar nu ești mai de neam decat un praz verde. O orfană! Mardukhai ăsta, întotdeauna un scârțan, putea să trimită ceva mai de soi. O să fie el promovat cand o să-și vada ceafa fără interpunerea nici unei oglinzi. Ia, hai vino mai aproape, ești cam slabă, o să trebuiască să te îngrașăm puțin… și să te albim, că ești pârlită de soare îngrozitor. Și nici măcar n-ai cine știe ce fund! N-ai fund, dar știi să dai bine din el? Și ce mai știi să faci? Îmi pare rau, aici n-o să-ți folosească la nimic. Vrei să înveți la picioarele mele ca o roabă supusă cum să intri în grațiile Marelui Rege, Rege al Regilor, Rege a multe țări? Sunt puțin tare de urechi, mai repetă odată. Da, partea aia cu “Dacă am gasit milă în ochii tăi, o, cel mai înțelept dintre eunuci”, și partea aia cu “O, culme a bunului gust, arbitru al eleganței, purtătorul celor mai bine mirositoare sandale”… Bine, o să mă mai gândesc la asta, poate că la urma urmei capul tău nu e chiar atat de sec ca o tărtăcuță, Ishtar, deși e de la sine înțeles că cel din urma dintre eunuci e mai înțelept de o mie de ori decât cea mai deșteaptă femeie. Eu Hegai, asupra căruia regele iși revarsă tot timpul milele sale nu mă aflu aici din întamplare ci din iscusința cu care știu să-I ghicesc cea mai mică dintre cele mai mici dorințe. Hai, vino, șezi aici pe trepte și urechiile să-ți fie ca pâlniile, ca nu am obiceiul să mă repet. Înca odată , spune cu intonația potrivită, stăpânul meu e cel mai înțelept dintre fiii oamenilor, cuvintele lui sunt ca mierea și ca mărgăritarele. Nu ai oaminilor, ai oamenilor, e a treia oara cand iți spun, Ishtar. Bine, înteleg, îți pare rău, ai crescut într-un cartier defavorizat… părerile de rau sunt necesare, dar nu și suficiente pentru o a doua noapte cu regele, lene a lenilor și cel mai sec dintre capetele cu care am avut de-a face. Îmi pare bine că înțelegi care e riscul, deși dă-mi voie să-ți spun ca habar nu ai ce înseamnă de fapt o viață fără sex, ia asta de la unul care știe… da, ai dreptate m-a facut mai înțelept și am deja o vârstă când n-ar trebui să mai conteze… Ce tot cânți tu acolo? “Iata primăvara a venit și hai să ne iubim… Sărutările tale sunt mai bune ca vinul?” De unde ai mai scos-o și pe asta? Acum faci versuri? Vrei să mă bagi în belea? De unde să știi tu, o porumbiță neprihănită, despre sărutari, vin și alte alea? Bătut să fie cel rău cu pietre, spune asta și Khshayarsha are să pună să fii cusută într-un sac și aruncată în gârlă, ca o târfă. Iar eu am să fiu atârnat în spânzurătoare spre luarea aminte a gloatei, care nu scapă niciodată un prilej gratuit de bună dispoziție. Hai, încă de două ori și te duci în pauza de prânz. “Sunt doar una din roabele tale fără număr, un fir de praf sub încalțările tale, o floare care se deschide sub lumina ta, o, doamne al vremilor… soarele răsare și apune deasupra fundului tău de mare razboinic persan…” nu partea asta era doar ca să înțelegi sentimentul și ideea generală, fato. Știu, te subestimez ca de obicei, dar mai bine să păcătuiesc prin suspiciune decat prin încredere nejustificată. “Ar fi pentru mine o bucurie să ascult la picioarele tale, doamne al vremii, povestea razboiului pe care l-ai purtat cu țara Mizraimului, pe care unii o numesc Egipt. Tare aș vrea să aud cum brațul tău a ieșit învingător împotriva dușmanilor, o, lumină a lumii.” Iar dupa asta taci sfioasă, Ishtar. Sunt o mie și o sută de feluri de tăceri. A ta trebuie să rămână indiferent de ceea ce auzi, sfioasă și proaspătă ca o dimineață de primăvară. Sub nici o formă, și aici sunt cât se poate de serios, Ishtar, să nu încerci să afișezi o tăcere dezamăgită. Pentru că ăsta ar fi sfârșitul sfârșiturilor și nenorocirea nenorocirilor, o tu, muiere asupra căreia mi-am revărsat înțelepciunea. Daca obosești, poți să încerci din când în când o tăcere tactică, până iți mai tragi sufletul. Ai zis ceva? Da, poți să întrebi la sfârșit dacă ți se îngăduie să asculți urmarea istorisirii mâine noapte.