gya mary

Vezi soarele ce strălucește, te-nvelește în lumină; Un hău rotindu-se tot crește Pe poarta-i intri și suspină. Ești orb, rece, n-auzi nimic, fiind îngropat în teamă... Unde ești tu,

Un scâncet dureros al naturii, O entitate sugace prinde contur Prin picuri de sânge și ploaie amară. Þărușul stă înfipt în timp, Glasul pământului strigă otrăvit Trădarea firii vestește

O roșcată creatură îndopată pân la moarte se crede cam prea matură, ca să vada cât nu poate. Căci prostia-i la putere și cel prost e și fudul; Pentru mine-i o durere, că în loc de cap e...

Inundă nările-un miros adânc de veșted, Pământul cel crăpat ajunge din nou neted. Ici colo câte-o baltă maronie-chocolat; Cerul de crăcile înverzite-i despuiat. Răceala ceții intră încet, încet

[Bufff!!! Parcă m-aș învârti în cerc; și am știut unde eram, acum nu mai știu nimic...] Îmi scutur poala gândurilor de crudele amintiri precum soarele se scutură de nori spre o nouă

Așa ajungem noi, Cei exilați din raiul nostru imaginar; Suntem suflete suferinde Ce râd când plâng Și plâng atunci când par a râde, Când tot ce-i roz defapt e gri Iar noi ne facem a nu

Una,două,trei Se preling ușor, Din peretele fisurat. Nu te-ai fi gândit Cu zâmbetu-ți de acadea Că vei provoca așa ceva Dar iată fisura... Iar șuvoaie dulci-amărui De una, două, trei, Se

Era fantastică luna, palidă, ascunzându-se după perdeaua violetă de nori. Chiar și pe el l-a cucerit. Stătea întins pe spate pe prosopul de plajă. Încă simțea căldura nisipului cu toate că de mult

Sunt clipe, clipe de fericire, clipe de tristețe, de agonie… Memorabile sau care dor când totul devine incolor, inodor și insipid, clipe-n care-aș vrea să mor. Sunt clipe, clipe

E-adâncă noaptea și frunze palide șad pe mormânt vântul recită versul sfânt iar îngerul își schimbă partea. Un murmur și cad iar în melancolie viitoru-n ce culoare o să fie? Privesc cioara

Viermele sorții soarbe ultimii stropi de zeamă din interior și pierd dorința de a mai trăi. Flash-back. Þineam cândva în mână cel mai frumos fluture ce ce putea găsi iar la prima adiere și-a luat

cred că mă scald într-o minciună...posibil că toți ne scăldăm într-o minciună. și pierdem adevăratul sens al vieții, pierdem din mână firul acela fin și subțire care să ne scoată la suprafață, iar

Mă plimb în întuneric pe o stradă, singură. Așa aș fuma o țigară ca sa îmi ard în fum gândurile, dar...din păcate(sau poate fericire)nu fumez. Nu-mi rămâne decât să merg în continuare pe labirintul

Noaptea-și desface corsetul se-ntinde în cerul canapea, zâmbește precum o fecioară și visează la un tânăr ce a evadat pe lună. Îmi pare așa gingașă cu alunițele-i împrăștiate pe corpul

Mă încui în cameră, sătul de vacarmul cotidianului. Singurul gând ce îmi străpunge creierii este întrebarea\"Ce să fac?\"Așa m-aș duce pe o insulă izolată. Zău că mi-ar prinde bine. Se pare că nici

stau pe banca vieții cu ochii pierduți la fulgii de nori ce se construiesc și par a fi oglinda cerului. ciudat, că mă privesc acum doi ochi negri suspendați în acel nor. aș zice că sunt

picur de lacrimi melancolică pare existența mea. memento proaspăt gânduri amestecate cu stropi de venin. suflet în delir amintiri veștejite inima plânge.

Sub palida cunună a petalelor de argint se vede un chip de astru, divin, îmbrăcat în haina numită OM. Și oftează, pierdut în negura vremii, parcă ar fi trecut deja de Zenit. Să fie oare un geniu fără

Aș tăia lutu-mi cu lama din el să iasă doar pentru tine apa cărămizie. și suspinele durerii le-aș arunca în scoarța copacului putrezit de veacuri. aș arde amintirile ce mi-au rămas, ba

Privesc în jurul meu o lume de care eu nu aparțin. Căci toți sunt altfel decât mine puțini sunt cei ce mă susțin. E-o ceață între ei și mine și multi nici nu mă înțeleg... Nici nu disting

Și trec clipele....precum trec oameni ...pe strada... și viața aceasta mâncată de rugină... continuă... Degeaba vreau să opresc timpul... Rotițele nu contenesc să miște lent...lent... cu un