Poezie
Noi
1 min lectură·
Mediu
Așa ajungem noi,
Cei exilați din raiul nostru imaginar;
Suntem suflete suferinde
Ce râd când plâng
Și plâng atunci când par a râde,
Când tot ce-i roz defapt e gri
Iar noi ne facem a nu ști,
Legându-ne piatră de minte
Pe latinescul carpe diem
Și suferind câinește atunci
Când sesizăm că am făcut o supradoză.
Din prea mult exces de zel
Ajungem din nou la un măcel
Și sufletele din nou exilate...
Dar ce contează,
În universul nostru
Dulce-amar,gri, imaginar,
Raiul va tot apărea din întâmplare
Atâta timp cât speranța în viață roz,
Zâmbete, dragoste și împliniri
Nu dispare.
002.388
0