grigore avram

Să plec de tot din anotimp? Mi-e greu să mă desprind de sol Când lumea mea e fără timp Și-ntunecat e cerul gol, Fără de Lună și de stea. Mi-e greu, pe drumul tot mai plin, Cu ce-a rămas

Copac, ești pom sau fiu de dac? Că niciodată nu te-am știut În fața sorții mai sărac Și mai străin de ce-ai avut. Nedemn ți-e trupul tău de lemn, În care veacuri ți s-au ros De frica

Mai dă-mi un ceas din viața ta Și dacă ninge tot așa, Cum s-a-ntâmplat de sărbători, Nu te-ntrista de mii de ori. Mai bine lasă somnul blând Să ne deschidă câte-un gând În pofta frigului

Mi-e dor de rod. Pe-aici e încă iarnă Și-n trup se frânge Soarele departe, Un car de stele noaptea o răstoarnă, Iar ochii goi de visu-ți mă desparte. Mi-e dor de rod. Eu n-am știut că-n

De câte ori am fost, crezând că sînt Mai mult decât o palmă de pământ, M-am dezlipit, subtil, de neamul meu Și mi-am făcut din sânge curcubeu, Să se hrănească bolta mai apoi Cu tot cuvântul

-De tine vreau să divorțez, L-a anunțat ea, supărată, Și-ai face bine să mă crezi! -Dar ce-ți veni așa, deodată, Fără un prim avertisment? De zece ani ești măritată Și ăsta-i primul

La alegerea locală Mare fu uimirea, Că a țării capitală S-a pierdut cu ... Firea.

Deși ești full de-nvățătură Și de nimic nu-ți este frică, Tu-ntotdeauna-n Prefectură Ai să rămâi doar Oprea Mică.

De-am fi-n libertate puternici, ca Luna, Am fi mângâiat cei dintâi răsăritul, În suflet reflexe ne-ar țese întruna Vibrații ce-și cată-n milenii sfârșitul. Și n-ar mai fi noaptea

Mi-e dor de vară. Vreau să-ți spun că-i iarnă Și-n trup se frânge Soarele departe, Deasupra norii dau tribut să cearnă Când ochii tăi de visuri mă desparte. Mi-e dor de vară. N-am știut că-n

De-ar fi să cred că veșnicia E fără lacrimă și sânge, Aș duce vântului trufia Din calea mea, să poată strânge Apocaliptica-ți privire. De-ar fi să cred că pot învinge Destinul codrului

MÃ-NEC ÎN DOR Mă-nec în dorul tău și dacă ninge, Îți spun că n-ai avut în suflet vară Încât ca alte dăți s-o poți învinge, Și nici destul cuvânt să-nceapă iară Un nou semnal curat de

A fost nevoie de o clipă-n plus Ca să-mi urnesc privirea către tine. Deși aveam albastrul cer oclus Deasupra buzei veștejită bine, Eu n-am pierdut în rouă-al tău alint Și nici mai mult prin

În mintea unora, fumuri. În ochii altora, ceață. Iată două motive pentru care starea națiunii a devenit astăzi confuză, parcă mai mult decât oricând. Stare care creează disconfort tuturor, până și

Senzația care ți-o dă umbra părăsită a corpului tău nu poate fi decât una de însingurare. Așa am crezut (și mai cred) despre solitudine și despre imaginea oamenilor care au cioplit piatră, ca să dea

Este mult sau puțin? Mă întreb și aștept Până când norii grei se transformă-n furtuni. N-am să pot, n-am să știu dacă-i bun sau inept Să privesc înspre cer și să sper să te-nduri Să rămâi un

Mi-e greu să mai mint nebunia din lume, Mi-e greu să mai dau prostiei vreun sfanț, Sunt azi prea bătrân, prea plin de cutume, N-am râuri de curs, n-am apă, n-am șanț. Mi-e greu să mai simt cum

A cere timpului răbdare, când tu îți ucizi cu atâta grabă prezentul, este ca și când ai forța gândul să se oprească din curgere la jumătate. Cu toate acestea, nu am crezut că așa ceva poate fi

Deasupra casei mele e un dâmb Ce mai așterne câte-un colb de seară Când Luna poate să zâmbească strâmb. Deasupra casei mele-i primăvară, Cu-atâtea raze colorate viu Ce dinspre tufe-n minte mi