grigore avram

Fărâmă de timp mi-ai rămas necesară Din zori până-n noapte, din iarnă în vară. M-ai pus temelie în clipa uitării, Mi-ai fost călăuză de-a lungul cărării, Scânteie măruntă, dar, totuşi,

Mai am puțin Și va veni apoi o zi în care, Voi fi la fel ca marea, un bătrân, Voi fi un țărm pustiu, voi fi uitare. Dar eu te voi iubi ca la-nceput Și tot ca la-nceput ți-oi duce dorul Chiar

SINGURÃTATE, Pe chipul tău, bătrân de ură, Se-ascunde colbul strâns anume. Tu nu ai ochi, nu ai nici gură, Dar ști în punți să ții o lume Și în pustietate satul. Plămânii mei se-neacă-n

SINGURÃTATE Copacule de-arin mărunt În ale timpului păcate Te-aștept sub cerul tău cărunt Să pui privirilor lăcate Când ard o lacrimă mai mult În dreapta mea singurătate. Apoi adună gând

LIPSURI N-ai ani să crezi că eu mă scutur Și mă topesc încet, încet, Ca o speranță de-nceputuri Sau ca un suflet de poet. N-ai timp să vezi că-n lumea mică Destinul viu e tot mai

LA FEREASTRA... La fereastra casei mele Așezată sus pe-un dâmb, Am zidit un cer cu stele Ca să-mi sfârtece cu ele Norul greu și visul strâmb. La fereastra suprapusă Peste ochiul meu

Vom fi noi înșine o iarnă Sub cerul boltă de perfuzii, Când timpu\'-n clipe-o să ne cearnă Tot mai măruntele iluzii. Și tot mai mult în biata gară Vom arde câte-o lumânare, Uitând c-o altă

În mintea unora, fumuri. În ochii altora, ceață. Iată două motive pentru care starea națiunii a devenit astăzi confuză, parcă mai mult decât oricând. Stare care creează disconfort tuturor, până și

MÃGURI Măgură Mică și Măgură Mare, Doi sâni care dau Maierului formă, Din ele se scurg spre moine izvoare Ce piaptănă blând țărâna enormă. Când le-nvelește primăvara tandru Culoarea feței

Cartea aceasta nu reprezintă o poveste, nici un roman și nici nu se bazează pe rezultatul unor cercetări științifice de specialitate. În ea au fost adunate câteva gânduri care se identifică cu crezul

Aș fi putut să fiu culoare, Nepieritoare ca o stâncă, Să mă agăț de fiecare Motiv ce ne unește încă Și ne adună împreună. Aș fi putut să fiu o floare Aprinsă, mică sau nebună, Să mă topesc

EX PALUDEM Măsoară-mă în anii tăi, pădure Și din celula ta zidește-mi casă, Dar dă poruncă iernii să mă-ndure Nu ger flămând, cât inimă aleasă Pentru a ta iubire de copilă Pe care-o vreau

Atât de greu mi-e să mă-ntorc Și-atât de mult să-mi aflu calea, Că ochii mei abia mai storc Sub gene, obosită valea. De-aceea, n-am să mă cobor Mai jos decât îmi va permite, Îndurător, un

SCRISOARE SIMBOL Pădure dragă Și mai mult decât atât, Cât de deasă ești la poale Ca să stau sub tine? Cât, Ca să nu privesc în vale Sau spre trupul tău bătrân? Câtă vreme fruntea-ți

Gustul minciunii Fiecare popor are trăsăturile lui fundamentale, statornicite de-a lungul unei evoluții istorice în care acesta se regăsește înscris. Unul este mai leneș, altul mai harnic,

Dacă vrei o aprobare, Lucrurile sunt știute, Se acceptă doar dosare Care au file cu sute.

Copac, ești pom sau fiu de dac? Că niciodată nu te-am știut În fața sorții mai sărac Și mai străin de ce-ai avut. Nedemn ți-e trupul tău de lemn, În care veacuri ți s-au ros De frica

MÃR ÎNFLORIT De unde-ai știut că voi veni, Copac, acoperit de flori, Þi-au spus-o-n șoaptă fluturii? Sau, poate, glasuri de cocori Când sfârtecau desculți văzduhul? Sau, poate, lacrima din