Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Mai am din timpul meu

1 min lectură·
Mediu
Mai am puțin
Și va veni apoi o zi în care,
Voi fi la fel ca marea, un bătrân,
Voi fi un țărm pustiu, voi fi uitare.
Dar eu te voi iubi ca la-nceput
Și tot ca la-nceput ți-oi duce dorul
Chiar dacă pașii s-or opri în lut
Și-n riduri mi-or traduce viitorul,
Chiar dacă floarea-ți va pica din pom,
Eu tot te voi iubi ca prima dată
Și tot ca prima dată fi-ți-voi om
Când semne-or fi că-i vară, și se gată,
Când Soarele va răsări târziu
Și razele m-or bate-nfrigurate,
Eu tot în tine voi dori să fiu
Aceeași neschimbată jumătate.
002.038
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
103
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

grigore avram. “Mai am din timpul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grigore-avram/poezie/14127818/mai-am-din-timpul-meu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.