Reflecție

A cere timpului răbdare, când tu îți ucizi cu atâta grabă prezentul, este ca și când ai forța gândul să se oprească din curgere la jumătate. Cu toate acestea, nu am crezut că așa ceva poate fi posibil, până când nu m-am lovit frontal de unda vestitorilor care-și anunțau trecerea și care mi-au spus doar atât: - Fii fericit! - Ce să fac? am întrebat. - Să fii fericit! mi s-a răspuns. - Fericirea nu este nici drept, nici obligație, nici dar, nici moștenire, am răspuns la rândul meu. Ea nu se poate nici cumpăra, nici împrumuta, nici copia, nici fabrica. Și, pe deasupra, cum să fiu fericit, când toate pornirile lumii acesteia se revarsă din întuneric înspre întuneric? - Atunci, fii tu lumina, mi s-a replicat.