Grig Salvan

pe cer moțăie luna de ceară broaștele-ngînă ruga de seară ciorile-n nuci caută-n pene vremea de mîine... lacul și-a uns obrazul cu smoală sălcii jelesc cu capul în poală... rîul din vale

am adormit… și m-am visat copil cu ochii mari, preaplini de întrebări de nu erau pe lume-atîtea zări cîte-aș fi vrut în suflet să cuprind... tînăr apoi... cu suflet încărcat de vise... de

mă cuibăresc în gîndurile mele cu așternut de dor mă învelesc și dezbrăcat de bune și de rele mă-nalț în vis sperînd să te-ntîlnesc în urma mea o mînă de țărînă descrie-n somn umila mea

am cules o floare vie cu o mână silnică ți-am adus-o ca să-ți fie sfîntă hrană zilnică... te hrănesc doar cu petale doar cu sevă sudică cu lucirea din metale și lumină

perforînd treci mereu dincoace de mine îți faci culcușul oriunde îți vine! văpaie lași în urma ta pîrjol boboci nevăzuți de miresme și locul gol!... îmi răscolești apoi spuza sub frunte mă

aho!aho! am sosit și noi fără de plug fără de boi! arăm cu picioarele sărace ogoarele! brazdă adîncă tragem și-n stîncă! nu ne pasă încă de rănile noastre brazde albastre tragem și-n

încă o zi mi s-a prelins sub pleoape în ochii mei n-a mai luci vreodată dar simt sămînța ei crescînd aproape chiar dacă-mi spune corbul:”niciodată!” cu un surîs luat pe datorie mă las sedus

focul în sobă abia mai pîlpîie geamul s-a umplut cu flori de gheață se face tot mai umbră în odaie... și mai frig... un gînd al meu se rotește în cerc: purtăm de la naștere o boală în

zeu al pădurilor rămas stingher zeu al pădurilor singur sub cer spre țărmul nordic cheamă-n eter ellesmere... ellesmere... gînduri se duc spre țara de jar floare de gheață și

un chin îmi este ziua și-o zbatere fugară abia aștept să treacă și-apoi, în fapt de seară, să mă-ntîlnesc sub lună cu floarea fermecată să-i simt din nou vibrarea, parfumul ei de fată să-i fiu

taci și zaci!... ce-ai mai vrea să faci? n-ai trudit destul în timpul nul?... n-ai trăit atît doar pe jos tîrît de femei urît?... ce-ai mai vrea cînd limba ți-e grea și nici n-ai

tot mai des înnoptăm în pămînt eschimos gheața suflărilor ne-ajunge pînă la os! nu ne mai vindecă graba mișcărilor! nu ne mai ține palma uitărilor!... ne-am dezvățat de colbul cărărilor nici

am așteptat o viață întreagă și ziua și noaptea am așteptat perechea visată dragă nu mi s-a dat... și-n stare de trezie și-n stare de vis singur eu mie pereche mi-s... și-n stare de

copil mi-e sufletul, pururi copil albit de rotiri siderale în jocul lui galeș, înalt și fragil e-adesea un cîntec de jale... l-au nins constelații în jocul finit el încă mai crede că

treptat, în viața mea se înserează doar lampa mea cu amintiri veghează amintiri pierdute din alt veac din palida-i lumină se desfac... păduri și ape, zări îndepărtate, iubiri trăite, ori

cînd ești departe dincolo de dealuri și văi toate fîntînile au culoarea ochilor tăi... știu că ploi și furtuni năvălind le-au umplut iar munții și norii însetați le-au băut... cînd ești departe

tot mai rar ni se-mpreună pașii și palmele-ostenite-n rugăciune tot mai singuri cărăm pe sub stele fărîma de lumină din tăciune… tot mai rar ne pîlpîie gîndul în ochii aplecați peste

plouă fără milă peste tot ce-am strîns peste frînturi de cîntec și peste poezii peste credințe oarbe și peste erezii plouă peste toate... ca un ultim plîns... plouă fără noimă peste tot ce-a

ți-am promis, iubito, vreodată o rochie frumos colorată cum n-ai mai avut niciodată în viața ta modestă de fată?... ți-am promis să te duc odată pe-o plajă fierbinte departe une-ai citit tu

în mine se naște mereu cîmpie cînd munții se duc tot mai departe cînd florile nu mai răzbesc țărîna și păsările rotunjesc văzduhul gol... în mine se caută neliniștite jocuri de mîini... se

fiindcă ne rotim pînă aproape de zori tainic legați de aceiași fiori fiindcă ne apropie același joc și-același zbor pe aripi de foc... mă-nclin lîngă inima ta aprinsă lumină de stea inima mea

beau apă din fîntîna domnului beau apă de sfînt cleștar mă preaumplu de har! capăt pe dată înțelepciunea somnului mă întind pe lespezi de duh văd cum mijlocul lumii scînteie ca un buric