Doar iubirea...

un chin îmi este ziua și-o zbatere fugară abia aștept să treacă și-apoi, în fapt de seară, să mă-ntîlnesc sub lună cu floarea fermecată să-i simt din nou vibrarea, parfumul ei de fată să-i fiu din nou aproape, să-i intru în poveste cu șoapte de iubire, cu armonii celeste… un cîntec de departe doar pot acum să-i dărui cu armonii înalte pot zidul greu să-l nărui să urc apoi alături de marea-i frumusețe cu sufletu-mi aripă s-o-nconjur cu tandrețe… ea știe că sunt prințul ce singur e în stare să urce orice creste pentru-a culege-o floare să lase orice teamă de duhuri ori de moarte și orice altă țintă s-o lase la o parte!... ea știe ca și mine că doar iubirea poate să umple cupa vieții cu darurile toate!