Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Cel din cealaltă cameră

7 min lectură·
Mediu
Tocmai a ieșit de la serviciu, după șase ore de program, aceeași rutină, aceeași monotonie, iese pe poarta unității și se oprește la barul de vizavi să bea ceva înainte de a merge spre casă, la masă. Intră în barul aproape gol la acea oră să comande ca de obicei coniacul roșu ca sângele care-i mai ia oboseala din spinare și-i deschide apetitul pentru mâncare. Salută barmana, care-l știe de atâta vreme și care-l servește prompt, cunoscându-i preferința. După prima înghițitură deschide telefonul și butonează o vreme la întâmplare, ca de obicei. După a doua înghițitură simte brusc o ciudată și vinovată ispită: să deschidă messengerul soției, așa din pură curiozitate, deși nu se așteaptă la nici un fel de surprize, la cum o știe, serioasă și la locul ei. Mai ales că el i-a făcut cândva contul de facebook. Formează parola, intră pe primul mesaj și instant se deschide o lungă conversație. Cu un bărbat. Simte un nod în gât. Parcă i se întunecă vederea când citește ca prin ceață: „Mi-e dor de buzele tale, abia aștept să ne revedem!”spunea individul. Iar ea: „Și mie mi-e dor, dar acum nu putem să ne vedem”. Îi joacă literele în fața ochilor, nu mai poate citi, lasă telefonul pe masă și se îndreaptă cu pași împleticiți spre geam, urmărind o vreme fluxul trecătorilor și mașinilor. Revine apoi la masă, amețit de-a binelea înainte de a termina băutura din pahar, se așează greoi, se freacă la ochi și încearcă să citească mai departe: „Vreau să vorbim, acum!” o somează tipul. „Nu putem vorbi acum. El e în cealaltă cameră și ne aude. Să așteptăm până pleacă la serviciu”. Încearcă să mai ia o înghițitură, dar lovește paharul care se face țăndări pe dușumea, iar băutura se revarsă ca o baltă de sânge. Vede doar sânge în fața ochilor, strânge cu putere pumnii și parcă dă cu sete, lovitură după lovitură, până când fața Marianei devine o mască însângerată. Dar alungă imediat imaginea de groază, plină de sânge, a femeii iubite. Barmana se apropie panicată. - Îmi cer iertare! Plătesc paguba, îngaimă el. - Nici o problemă, nu vă costă nimic, spune ea și aduce imediat un alt pahar plin. Stă încremenit, privind în gol. E incapabil să mai priceapă ceva. Ce s-a întâmplat cu femeia simplă și curată pe care a luat-o cândva tocmai pentru că era simplă și curată la trup și la suflet? Deși modestă, săracă și fără școală, punându-și în cap familia, toate rudele, colegii și prietenii. Când și cum a devenit cu totul alta, cea pe care o vede acum în lunga conversație? Și cum a folosit messengerul pentru conversațiile ei murdare, știind că el i-a făcut cândva contul, știe parola și o poate verifica oricând? Știa că e oarecum naivă, prostuță, dar chiar atât de proastă? Vorba colegului său, proaspăt divorțat: „Nu m-ar fi deranjat atât de mult că era curvă, că toate sunt așa, dacă ar fi fost măcar o curvă deșteaptă. Dar era o curvă proastă”. Chiar așa. Simte o pornire năvalnică să pornească imediat spre casă și s-o desfigureze, ca în viziunea de adineauri, să o rupă cu bătaia și să se răcorească. Dar îl cuprinde o rușine imensă. Cum ar putea să lovească femeia pe care a iubit-o mai presus de orice și oricine? Și după acea ruptură barbară ce ar mai putea urma? Divorțul? Ca și la alte milioane de bărbați înșelați? Dar dacă nu se mai poate controla și o omoară, așa ca în atâtea mii de cazuri asemănătoare? Vede imediat poliția, cătușele, haita de jurnaliști hărțuindu-l cu aceeași întrebare stupidă : „De ce ați ucis-o?” Și se vede îmbătrânind în închisoare. Își alungă vedenia din minte. El nu se poate coborî până acolo, nu poate face un act de sălbăticie și să ajungă știre de senzație în toată presa. Respiră adânc, așa ca înainte de o mare scufundare și încearcă să mai citească pe sărite din nesfârșita conversație. Dar îi sar în ochi tot soiul de poze indecente. Nu se mai poate uita, i se face rău și se îndreaptă spre baie unde se opintește o vreme să vomite, dar nu prea are ce. La ieșirea din baie, barmana îl întâmpină vădit îngrijorată: - Nu vă simțiți bine? S-a întâmplat ceva? - Nu, nimic, o ușoară indigestie, dar a trecut... Și chiar simte că valul cel mare a trecut. I-a trecut și starea de ușoară beție și starea de încordare și tulburare maximă. E ca după un reflux, vede mai bine lumea din jur, se simte inundat de o liniște nefirească după tot ce a aflat. Asta e. Nu poate distruge totul printr-un act nebunesc. Nu se vede trăind singur, fără ea, după o viață împreună, cu bune cu mai puțin bune, a fost o soție exemplară cu care se lăuda peste tot, l-a îngrijit cum nu se putea mai bine, mâncare bună, haine spălate, curate și călcate, copiii crescuți exemplar, casa mereu îngrijită și ordonată, acum o viață în doi liniștită și mulțumitoare. Cum ar putea face vreun gest spectacular? Și apoi să urmeze... ce? Doar vidul, doar întunericul... Nu, nu poate face asta. Dar nici nu poate continua cu viața dublă a consoartei și nu poate accepta ca mizeria asta să mai continue ca și până acum. Brusc, așa ca într-o iluminare, vede soluția: nu va face niciun scandal, nici măcar o discuție, nici măcar un reproș. Îi va face doar o aluzie, să știe că el știe și poate totul va reveni oarecum la normal. Chiar dacă va purta pentru tot restul vieții mizeria aceasta în suflet. Chiar dacă va fi pentru tot restul vieții „cel din cealaltă cameră”. Plătește consumația adăugând un bacșiș generos pentru barmană și iese în strada zgomotoasă, unde lumea își vede mai departe de viața ei. Ajunge la poarta casei, întâmpinat de cățelul lor țopăind în două labe de bucuria revederii. Îl mângâie pe creștet cu aceeași blândețe și aceleași cuvinte de alint dintotdeauna. Intră în casă și simte aburul mâncării proaspăt gătite. E o atmosferă caldă și calmă, un cuib regăsit după zbuciumul zilei. Mariana îl întâmpină cu același zâmbet și același gest tandru de îmbrățișare. El are o reacție bruscă de respingere, e gata să cadă pe spate, ea se uită mirată, șocată de gestul său de refuz. Nu s-a mai întâmplat așa ceva niciodată în toată viața lor de până acum. Apoi îl invită la masa în doi. - Am gătit mâncarea ta preferată. - Nu mi-e foame, am mâncat ceva cu colegii la serviciu și parcă nu mi-a căzut bine, nu mă simt prea o.k. - Se vede. Nu ești în apele tale. Parcă ești schimbat și la față... Și încearcă o nouă îmbrățișare și un sărut. Dar el se întoarce brusc spre geam privind la crengile nucului din curte. - Scuză-mă, dar am avut o zi mai grea azi. - Vreo problemă la serviciu? - Nu, o problemă pe care va trebui s-o rezolv cumva... Scuză-mă, dar am ceva de lucru la calculator. Și se afundă în lumea virtuală până seara târziu. Cu ochii în ecran, dar cu gândul la cele aflate și la felul în care va trebui să-i dea de înțeles că știe totul. S-a făcut târziu și Mariana îl cheamă la culcare în dormitorul lor conjugal. El închide computerul și se retrage în camera de alături. - Voi dormi aici... - Ce-i cu tine? Te porți foarte ciudat azi! De ce? Spune-mi și mie! Fă-mă să înțeleg!... De ce să dormi în cealaltă cameră? - Pentru că asta sunt. Cel din cealaltă cameră...
008
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
1.259
Citire
7 min
Actualizat

Cum sa citezi

Grig Salvan. “Cel din cealaltă cameră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/grig-salvan/proza/14206948/cel-din-cealalta-camera

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.