gina-elena afrasinei

Șoarecii rod plasele de sârmă Speranțele circulă în libertate cad, însă, la prima razie din zi Culegem ghimpi de pe trandafiri pentru a le simți aroma Ne încălzim mâinile la bulgări de

S-au uscat amintirile cum busuiocul la ferești prin menta lui subțire se mai agață iluzoriu un fir de păianjen greu cât o speranță așa așteaptă icoanele pe după respirări de busuioc mai

Coralia e ingineră laborantă la un liceu de lângă grădina publică. Își cunoaște foarte bine meseria, iar ecuațiile nu reprezintă o problemă pentru ea. E o fată drăguță, dar se cloroformizează

Să facem un cerc în jurul acestei garoafe puțin fanate e anotimpul sentimentelor intermediare Să-i pipăim cu privirea nodulii delicați din care doamna garoafă a născut puișori de frunze

Călugării isihaști au lăsat o lecție de cucernică modestie, rezumându-și arta la câteva oase de pește răspândite pe pereții peșterilor în care își nevoiau singurătatea. Și astăzi se pune problema

Civilizațiile ard și zboară spre aștri, în praf de cometă. Calul albastru - marin plutește sub apă, iar șoriceii muiați de tandrețe își clătesc ochii roșii cu mușețel. Floricele cu dinți de lapte

În casa asta cu ușa dată de perete stă un om mai singur decât Þuțea în singurătate un om mai furibund decât Cioran agresat de real un om mai legionar decât legionarii pe vremurile lor Stă un

O SUMÃ DE TRANSPARENTE” Elegiile din Nordburg ale lui Ion Vădana vin dintr-un oraș „care există în măsura în care scriu”, „un oras cu un singur locuitor” care „nu se află nicăieri mai mult decît

Dumitru Chioaru (Vara de fosfor, Ed. Dacia, 2002) scrie o poezie a nuanțelor infime, a umbrelor nedefinite și mișcătoare, a proiecțiilor onirice ce descompun imperceptibil dar grav realul, pentru a-l

Soare spart în mii de lacrimi prelinse prin aerul grunjuros. Umbra Christ-ului pâlpâitor printre suratele de suferință. Miei cu bănuți roșii la gât saltă pe câmpia arsă. Arșița cu lupi

De câte ori sună poștașul pe la ușile altora îmi aduc aminte că am o datorie față de mine iau pixul cu mai multe culori să scriu o scrisoare figurativă în culori calde mă gândesc la caietele

Nicolae Ginghină – un poet al notelor (Do de sus) Poetul nostru încearcă un joc de șah hazardat, dedicat unei „lumi cu nebuni puțini”… „Mara” este o figură de intertextualitate neașteptată

Când mai larg, când mai aproape, ca-ntr-o furie de ape, mă-nconjori, mă strângi, mă cauți, fără vreun răgaz să-mi dai. Ãsta-i jocul ce-am jucat fără de vreun rău să-mi pară într-o sfântă zi