Șoarecii rod plasele de sârmă
Speranțele circulă în libertate
cad, însă,
la prima razie din zi
Culegem ghimpi de pe trandafiri
pentru a le simți aroma
Ne încălzim mâinile la bulgări de
Ieri am fost în vizită
la fabrica de recondiționat
jucăriile șchioape
și melcii neterminați
agățați la gâtul
unei realități în pubertate.
Am pipăit retortele atente
prin care picură în
Te păstrez și astăzi
într-o memorie eufonică de scoică
fantoma ta măruntă
ca un dinte de lapte
zornăie copilăros
prizonieră și astăzi
nu-ți dau drumul
când mi-am risipit eu
amintirile
sunt
Azi
inima de uzină
a orașului
a bătut ceva mai melodios
sirena care cheamă la lucru
a oftat uman și-a-ncheiat scheunând,
cerșetorii muzicanți
cerșetorii poeți
cerșetorii filozofi
au avut o
S-au uscat amintirile
cum busuiocul la ferești
prin menta lui subțire
se mai agață iluzoriu
un fir de păianjen
greu cât o speranță
așa așteaptă icoanele
pe după respirări de busuioc
mai
Coralia e ingineră laborantă la un liceu de lângă grădina publică. Își cunoaște foarte bine meseria, iar ecuațiile nu reprezintă o problemă pentru ea. E o fată drăguță, dar se cloroformizează
V-am deschis cărțile, v-am citit, m-am maturizat cu ele.
M-ați convins.
Sunteți un geniu, neîndoielnic.
Toate frunzele sunt ale dumneavoastră,
toate iubirile rănite,
absolut, toate trenurile.
Să facem un cerc
în jurul acestei garoafe
puțin fanate
e anotimpul sentimentelor intermediare
Să-i pipăim cu privirea
nodulii delicați
din care doamna garoafă
a născut
puișori de frunze
Călugării isihaști au lăsat o lecție de cucernică modestie, rezumându-și arta la câteva oase de pește răspândite pe pereții peșterilor în care își nevoiau singurătatea. Și astăzi se pune problema
Civilizațiile ard și zboară spre aștri, în praf de cometă. Calul albastru - marin plutește sub apă, iar șoriceii muiați de tandrețe își clătesc ochii roșii cu mușețel. Floricele cu dinți de lapte
În casa asta cu ușa dată de perete
stă un om mai singur
decât Þuțea în singurătate
un om mai furibund
decât Cioran agresat de real
un om mai legionar
decât legionarii pe vremurile lor
Stă un
O SUMÃ DE TRANSPARENTE”
Elegiile din Nordburg ale lui Ion Vădana vin dintr-un oraș „care există în măsura în care scriu”, „un oras cu un singur locuitor” care „nu se află nicăieri mai mult decît
te păstrez
printre dulcețurile amintirii mele
După-amiezile acelea roșii
prigonite de timp
peștiuci buzați prin aerul verde
ne gâdilau tălpile
timpul făcea valuri peste noi
pluteam în spațiul
Dumitru Chioaru (Vara de fosfor, Ed. Dacia, 2002) scrie o poezie a nuanțelor infime, a umbrelor nedefinite și mișcătoare, a proiecțiilor onirice ce descompun imperceptibil dar grav realul, pentru a-l
Cu chibrituri rusești
am să dau foc unei realități
pâcloase
va arde greu
dar va arde
cu flamă albastră
mai transparentă ca sticla
se va scoroji în foițe negre
iar tăciuni aprinși
vor săpa
Soare spart în mii de lacrimi
prelinse prin aerul grunjuros.
Umbra Christ-ului pâlpâitor
printre suratele de suferință.
Miei cu bănuți roșii la gât
saltă pe câmpia arsă.
Arșița cu lupi
De câte ori sună poștașul
pe la ușile altora
îmi aduc aminte
că am o datorie
față de mine
iau pixul cu mai multe culori
să scriu o scrisoare figurativă
în culori calde
mă gândesc la caietele
Cu glas de chiciuri scuturate
m-a întâmpinat Arcadia
pădurea cu trunchiuri pântecoase
ce nasc fetițe rătăcite noaptea
cu frunze mari cât palmele bătrânilor
graurii chiuie prelung
în patru
Surâsul străveziu al toamnei
deschis la pagina 101
dintr-un roman veștejit.
Tramvaie spectrale
circulă prin limfa anotimpului
cu zgomot de oase trezite
din somn magnetic, interbelic.
E colț
Nicolae Ginghină – un poet al notelor
(Do de sus)
Poetul nostru încearcă un joc de șah hazardat, dedicat unei „lumi cu nebuni puțini”… „Mara” este o figură de intertextualitate neașteptată
Poezia mai este singura industrie
de arme medievale
într-o eră a focoaselor nucleare
Dieu me vengera
scrie pe peretele lui Monte Cristo
Lângă abator,
iezii zburdă
și se întreabă
de ce
Când mai larg, când mai aproape,
ca-ntr-o furie de ape,
mă-nconjori, mă strângi, mă cauți,
fără vreun răgaz să-mi dai.
Ãsta-i jocul ce-am jucat
fără de vreun rău să-mi pară
într-o sfântă zi
Îți scriu ție, Cavalerul Tristei Figuri, pe care nu te-am atins decât în vis și pe care n-am să-l văd nici după moarte. M-ai umbrit cu aripa ta de corb și tot ce era îndrăzneală de floare în mine a