gina-elena afrasinei

Adevărul e că mă simt bine, minunat, până la urmă. Nu că s-a ivit cineva, dar îmi cer dreptul meu. Mare filosofie, viața asta. Cine nu vrea viață veșnică, până la urmă și la urmă. Viața e veștedă,

Studiind prin enciclopedii și clasoare, printre brotăcei plutind în formol pe sub hărți prăfuite ale mandibulei și antebrațului am tras sticla de pe un insectar pătat cu substanțe

Sunt un păianjen îndrăgostit de scheletul unei frunze lipite de geam care s-a uscat până la a-mi semăna mie, izvoditorului de plase în care se încurcă melodiile prinse în autobuz și în care luna

Cine ar fi crezut că nepoata domnului cu monoclu uns cu briantină în frac și care juca în filme suprarealiste va fi o fată incorigibilă îmbrăcată în ziare că se va tăvăli în urzici pentru

Suntem la fel de timizi în fața adevărului precum o broscuță orbită de o rază de soare… Ne-am obișnuit cu minciuna în așa măsură încât epiderma noastră a luat o culoare verzuie și o umiditate

Un înger singur cânta la trompetă și alți două sute se ridicau să-și curățe bocancii. O pasăre rănită căzu cu mesajul în cioc iar îngerii îl dădeau superiorilor. Stingher, un telefon a răgușit

Copilul rupe petale de margaretă vesele ca dinții lui de lapte mama cântă în aer la violină soarele gâfâie în oglindă sacrificat noaptea așază zăbrele la geam. Viața pășește sfioasă printre

Prolegomene la un excurs metafizic de dezvrăjire a lumii “Iar tu, suflet bun, care simți același îndemn ca și el, culege mângâiere din suferințele lui și fă-ți din această carte un prieten, dacă

Oare oglinda inimii s-a spart cândva oare lumina din lumină a sentimentelor a împietrit vreodată oare iubirea a fost jertfită pe cruce oare trandafirii pășesc înspre soarta

Dacă nu ne-ar mângâia Dumnezeu cine ne-ar trimite visele, aceste telegrame răsucite pe toate părțile, ca noi, furnici silitoare, să le traducem în faptă de laudă? Dumnezeu ne lasă să

Soare culcat într-un ochi de fântână. Visul se lasă ca o pleoapă tremurândă, lăcrimândă. Căprioarele pășesc fraged pe maluri. Miros de brad, înalt. În adâncuri, argintul dezleagă vrăile vieții

Cavalerul negru, subțire și suav s-a îmblânzit în anul 1543 sub forma unui surâs limpede de ceară... Coloanele palatului au tremurat pripit iar fluturii de afară au dat năvală în

În Palma lui Dumnezeu Gina Modoranu-Afrăsinei Colț de stradă Surâsul