Shakespeare prețuit
într-un bol verzui
pădure de corali îl țese
și ierburi albastre îl îmbracă.
Shakespeare - o inimă în formă de pește
care ne inventează dorințele,
Dumnezeu al viselor noastre.
Sena - fluviu de cerneală
cu anticari vetuști de când lumea,
orașul furnicar se ridică pe schelă
cu viteza metrourilor ce ies din pământ.
Notre-Dame măsoară timpul prin porii ce respiră
o dată
M-am născut sub o constelație
în formă de floare.
Nici crin regal, nici trandafir împărătesc,
ci o albăstrea de câmp
sărutată de fluturi,
inspirată de cai.
O specie rară,
atât de populară
Și dintr-o frunză curge sânge
dacă o desparți de fructul ei.
Vrăbiile și-au făcut cuib
în inima putredă
a nucului,
iar un câine legat
meditează
ce-o fi dincolo de gard.
M-a cuprins pădurea cu coarne de cerb.
Nuferii se strâng peste inima mea.
Îmi lipsește iubitul pe cărare
deși totul îmi vorbește
de dragoste.
Ciulinii îmbie la un somn printre mioare,
rășina
Dimineți perpendiculare
pe ceața orizontului
lumina vine
în cavalcade roșii
și suflă în lumânare.
Stelele în cană
se topesc sângeriu
iar eu mă culc
la linia orizontului,
să mă strivească
Triunghiul cu ochiul divin
își întoarce privirea asupra noastră
dar nu ne împarte în buni, răi și înțelepți,
ci ne transformă în oameni.
Oameni cu păcate, cu bucurii
și cu decepții,
oameni
Dă-mi o bucată de lună
și am s-o fac pește.
Meduzele s-ar aprinde
precum candelele la icoană
și stelele de mare
s-ar eterniza
în pulberea verzuie,
iar sirenele
și-ar ascunde sânii
pe după
Cine a sfâșiat obrazul păpușii
iar zulufii stau inutili
precum puful din cuibul de vrăbii părăsit;
mingea stă în praf dinaintea oglinzii
iar monezile adunate nu mai sunt primite
de ani
la
Am făcut jurământ cu ochii verzi
niciodată să nu spun neadevărul
oricât de sângeros ar fi el.
Judecătorul zâmbește la greșelile din inimă
iar în biblie am păstrat o narcisă
pe care nu am
Plouă cu ochi de umbră
peste sufletul meu.
Mâna mea e o frunză
care vrea să apuce o castană
dar nu e suficient de articulată.
Poate că și copacii se gândesc
toamna
la poezii.
Hai să înfigem săgeți în soare
cea mai mare victorie a omului ar fi
hăcuirea luminii.
Să ne facem proprietari pe fiece rază de lună
să ne împărțim cerul
ca pe o hartă școlară
și până la urmă să
Un soldățel s-a împiedicat în iarbă
- își căuta drumul spre munți.
Și-a propus să apere soarele
de fumul gros al furnalelor.
Un soldățel s-a împiedicat în iarbă
și a luat-o de soție pe
Femeia e un pește care se strecoară
printre rechini
și-i învață dansul în urmăriri periculoase.
Cea mai mare victorie a ei e să aducă
ultimul rechin
în stare de levitație
să-și uite de
Măceșul a înflorit pentru ultima oară
a dat rod, iar
crenguțele din vârf au început să semene
a picioare de păianjen
care vor să țeasă
luna.
A înflorit măceșul a doua oară
iar rodul se
De ce m-ai adus pe lume mamă
ca să împart povara numelui cu cineva
care s-a aplecat sub el
cu modestie.
Eu sunt o ființa de carne și sânge
care a intrat in mit
fără voia mea.
Vioara
Cât poate să mai zboare o pasăre decapitată
a cărei inima e stea:
la infinit.
Orice zbor e o vărsare de sânge
pământul a rămas în urma tălpilor noastre.
Și peștii trebuie să învețe
Dimineți fumurii prin geamuri pătate
aduc răvașe vioaie de la vrăbiile
aliniate
în frontul vieții.
Un copil își duce de ață
tractorul
iar eu m-am eternizat
în vârsta neînsemnată
de nouă
Pe sub cortul norilor
zeii țeseau firele războaielor punice.
Era distanța între pământ și cer atât de mică
încât fulgerele se descărcau direct în inimă
iar chipul lui Dumnezeu
cobora în icoana
Prețul pe o carte de versuri e un non-sens, e simptomul absurdului într-o lume care amestecă valorile. Arta își selectează publicul pe alte criterii: sunt și oameni care, atunci când dau peste o
Vă scriu sub via impresie a manifestației care s-a derulat sâmbată, 28 octombrie 2006, in Piața Constituției, având drept stindard numele lui Cioran. Manifestanții au luat atitudine față