Ghinea Nouras Cristian

Sorin, îți mulțumesc pentru încurajări. Tu ai o scriitură \"solară\", foarte vie, foarte atrăgătore, eu am intrat iarăși în zona fantasticului, revenind oarecum la atmosfera din \"Timpul...\" Capitolele se leagă, am întrezărit chiar \"luminița de la capătul tunelului\", întrebarea este însă cât de ușor se citește o asemenea proză, în ce măsură poate fi ea \"digerată\". De scris, o scriu, pentru că simt că dorește să iasă la suprafață...

Și eu sunt curios ce-o să urmeze, dragă Ina, mai ales că am mai adăugat câteva aliniate la povestea inițială. Io-s ca și băieții din Star Trek, mă teleportez aiurea, cu klingonianu\' suflându-mi în ceafă... Văd eu unde ajung. Ori scot pistolu\' cu raze ics, ori găsesc vreun par prin preajmă, ori mă transform subit într-un soi de cocon pietros, în funcție de împrejurări. Mă descurc eu cumva... o scot la capăt.

Dacă am fi trăit în Roma antică, unde pâinea și circul erau la mare preț (ăia dădeau și pâine...), declamarea dialogului Sile - Birică ar fi fost primită în delir de public. Eu am încercat o \"declamare\" în stil propriu (nici nu e greu, replicile au o muzicalitate așa sugestivă, încât ți-i imaginezi pe protagoniști aruncând-și replicile \"tâmplă lângă tâmplă fierbinte\", cu venele umflate la gât). Asta e partea care ți-a reușit la superlativ. Crede-mă, știu ce spun, sunt jurnalist TV, moderez o emisiune în direct din 1999 și până azi, am avut o groază de Sile și Birică invitați (sau care interveneau intempestiv la telefon). Felicitări!
În altă ordine de idei, cu cartea e OK, pentru tine se va găsi oricând una, mai ales că apare și numele tău în pagină, la capitolul mulțumiri. Așdar, ia un pix și o hârtie: nouras_ghinea@yahoo.com Restul stii tu!

Loredana, îți mulțumesc pentru încurajări. Am pornit să scriu fără a ști exact unde voi ajunge; am adunat o seamă de personaje, mai mult imaginare, le-am pus în tot felul de situații, iar liantul dintre acestea este Barul Nana, punctul de trecerea între două lumi, așa cum \"Anii...\" erau legați de cinema - evident, tot un \"pretext\". Am închegat și un plan, evident, cu ceva variante de final, dar totul e nedefinitivat. Oricum, nu mă grăbesc, scriu cum pot, când pot... nu am termen de predare la editură, m-a ferit Dumnezeu de grijile astea. Mă bucur că mi-ai scris, mai treci pe la mine.
______________________________
PS Revista \"Banat\" va pleca la Slobozia. Nu ți-am trimis-o mai devreme pentru că am avut impresia la un moment dat că ești plecată în concediu.

Azi-dimineață, lansat pe drum ca din tun, aidoma omului-ghiulea de la circ, mă săgetă brusc un giunghiu, adecă o îndoială, o neconsolare cețoasă. Ajuns la destinația pe care o știu și cu ochii închiși, pătimeam, cu fragilu-mi echilibru interior perdut iremediabil. La pauza de cafea, muza mea cea arțăgoasă mă luă la rost, cu mânușițele înfipte aprig în șolduri: \"Ce-ai monșer, ce te-ai ploștit în halul ăsta? Iar te-a lăsat inspirația?!\" ... Abia am apucat să-i răspund cu celebrul \"îhî\", că a și dispărut (la asta se pricepe de minune), aruncând-mi în treacăt: \"mai treci pe la Florinel, dacă vrei să vezi inspirație\".
Brusc luminat, vin cu grăbire, dar văz că e coadă mare, vreo zece inși înaintea mea...\"Ce te tot fâțâi, dom\'ne acolo, vrei să te bagi în față? Vai, dragă, de când sunt n-am văzut așa nesimțire!\"
Pricepând mesajul, mă caut prin buzunare, după un creion și o hârtie, să-ți las o misivă strecurată pe sub ușă, dacă tot ajunsei la spartul târgului. Acu\' mi-am amintit că pe verso era o poză colorată, nu țiu minte cu ce, dar jos era textul ăla gata imprimat: Sincere felicitări!
Na, c-am făcut-o și de data asta...

Domnu Sache, mă arăt și eu, întârziat ca de obicei și, pe de-asupra, cu o constatare banală: ai dat din nou lovitura! Pontu\' Euxin ăsta e un pont bun pentru tine, nu-ș\' ce reacții chimice, fizice sau biologice se petrec când ești pe acolo, dar se pare că asta e sursa permanentă de inspirație, ori muza de la mare e mai bronzată decât cea din vasta Câmpie Română, nu știu. Cere-ți, dom\'ne, transferul la malul Mării Mării, că vom fi cu toții mai câștigați!
PS Din câtă engleză știu eu, în urma unei vaste documentări, am descoperit că lovitură înseamnă HIT.

Anni, vin pentru prima oară la tine în vizită. Am citit de mai multe ori poezia ta, efectul a fost în crescendo și, la final, am rămas pe gânduri. Poate că suntem rodul unui experiment, poate că suntem supuși unui test, Dumnezeu știe. La propriu! Numai El știe regula jocului. Noi doar avem impresia că putem crea noi \"legi\", cred că fiecare generație a crezut asta, dar la crepuscul, în amurgul vieții, ne dăm toți seama că ne-am înșelat.
Felicitări pentru poezie, ne-ai oferit tuturor o temă profundă de meditație, mi ales că, din câte înțeleg, este un text cum nu se poate mai sincer, o transpunere a unei experiențe trăite.

Mi-ar face o mare plăcere să primesc volumul tău; sunt și redactor al revistei literare \"Banat\" ce apare la Lugoj, sun egida Casei de Cultură a Sindicatelor, având în spate o tradiție de vreo zece numere (trei, sub actuala denumire). Aș încerca o recenzie, cu promisiunea că o să-ți trimit revista. Cât despre \"Anii cinematografului\", așa cum ți-am mai spus, plăcerea e de partea mea.
Cu drag, Cristi (Noru)

Apăi zeiță Victoria Nike, cum credeai matale, că noi jucăm țara-n bumbi aicea?! Bucuria ta e și bucuria mea, și nu te mai revanșa atâta, că Sergiu Nicolaescu s-a tot revanșat până în ziua de azi... și tot nu i-a mai trecut. Așadar, revanșa nu-i a ta, nu e mea, ci a urmașilor-urmașilor lui Sergiu Nicolaescu, în vecii vecilor!

Am promis, așa voi face. Plăcerea a fost de partea mea. Numărul viitor este construit în proporție de 80%, marja de manevră este așadar mai redusă, dar proiectele sugerate de tine rămân în actualitate și ele se vor materializa în edițiile următoare. Aștept proxima reuniune a redacției și sper ca revista să apară într-un interval de timp decent. Întârzierea asta ne-a deranjat pe toți. Mai ales că și noul Consiliu local și-a anunțat, la modul foarte concret, sprijinul pentru acest proiect.

Bucuros de reîntâlnire și o întrebare directă: ați primit cărțile? Dacă s-au rătăcit cumva, trebuie să știu, că a apărut și revista \"Banat\" pe care vreau să o expediez... cu surpriza de rigoare. Aștept răspunsul urgent, ca să știu dacă mai trimit o dată cărțile.

Dragă Virgil, mă bucur că ai rezonat la acest material pe care l-am afișat, după cum probabil ți-ai dat seama, fără prea mari pretenții. M-am gândit că poate însemna acel \"altceva\" care ar merge în sezonul estival. Aprecierea ta a venit ca un bonus neașteptat. îmi cer scuze pentru marea înt\'rziere cu care ți-am răspuns. E de vină nu numai \"lunga vară fierbinte\", dar și ceva probleme tehnice...

Elena, mă bucur mult de vizita ta și de răbdarea cu care ai citit această poveste adevărată. Eu am ezitat mult până să postez textul acesta, construit pe baza unui interviu real, pentru că mă gândeam că n-am unde să-l încadrez! Mi-am zis atunci, dacă tot mai sunt câteva zile de vară, hai să încerc și ceva inedit. Stau și mă uit și mă bucur, uite 23 de cititori sau măcar de privitori la poză, până acum!
În altă ordine de idei, nici nu știi cum arăta limuzina asta de vis, în contrast cu peisajul Lugojului nostru de atunci... De asta am ales poza de lângă titlu: observi ce contrast teribil între automobilul acela, parcă venit dintr-o altă lume și alt timp, față de șirul de blocuri din Microraion numaiștiucare?!
Subtitlul are o explicație: atunci când eram mic, mă îndrăgostisem și eu de Cadillac-ul acesta, când aluneca pe șosea, simțeam un nod dureros în stomac, de parcă era o fată frumoasă... poate mă crezi un pic nebun!
Dar abia acum, în anul de grație 2004, am aflat în ce condiții propritarul l-a achiziționat de la ambasadă; de altfel, prima mea întrebare, asta a fost.

Loredana, vin la tine cu grăbire, să-ți las un semn, și mă bucur că ajunsei primul. Așteptam cu nerăbdare ceva nou, am citit și mi-a plăcut (ca să vezi, mare surpriză). \"Străzile-s prea goale ca să mai poarte nume\", \"într-o odaie, la lumina mică a unei lămpi, o bătrână numără toamnele\", \"un câine răgușit urlă a nimic\" sunt imagini care mi-au vorbit, cu adevărat.
Dar, pentru că te consider prietena mea și știu că n-o să te superi, îți voi spune ce mi-a plăcut mai puțin. Cel puțin la prima lectură, textul lasă impresia că este aidoma unui desen foarte reușit la primele trăsăuri de creion. Apoi, nu știu cum, creatorului i se pare că desenul inițial, foarte spiritualizat, nu are prea multă claritate, și mai suprapune încă două trei-linii peste cele existente, apoi stă un pic și mai adaugă o tușă groasă, urmărind conturul celor desenate (spuse) deja. Mesajul (singurătatea, abandonul de sine spre moarte) era bine conturat și cu mai puține tușe (imagini), precum cele foarte reușite, care m-au impresionat.
La fel și finalul: \"cui îi pasă că o stea a mai căzut?\" Frumos, te lasă pe gânduri... dar, stop! De ce \"și că de mâine vor fi cu unul mai puțin?\", asta îmi pare de la sine înțeles.
Bine-bine, vei spune, mersi Noru, vii și dai cu parul, cum ai promis că tu nu faci, dar mai ești și mincinos! Atunci de ce e textul bun?!
Tocmai aici voiam să ajung, măi Florinele. Ai prins așa bine atmosfera bolovănoasă, închistată, de sat muribund, zădărnicia evocării acelui \"odată\" despre care nu mai are vreun rost să vorbești, încât impresia finală te face să uiți că, la un moment dat, ai avut impresia unor tușe prea evident îngroșate.
Sau poate că una fără celelalte nu se poate?

Sorin, vin târziu la tine (știi tu de ce), dar e mai bine așa. Am acum un moment de liniște cum n-am mai avut de mult și m-am hotărât să-l dedic textului tău, despre care nici nu știu dacă e proză, dacă e poem, secvență cinematografică sau muzică, într-atât mi-ai inundat toate simțurile, dintr-o dată. M-au străbătut mirosurile algelor, vuietul surd, din fundal, al valurilor...
În loc să-ți spun că e superb, remarcabil etc. (și toate ar fi adevărate!), mai bine-ți mărturisesc că l-am citit cu un ghem dureros în stomac, ca atunci când ești îndrăgostit lulea, că am retrăit o aventură similară, din studenție, petrecută și uitată apoi, undeva pe la Venus... iar la final m-ai lăsat pur și simplu, fără respirație.
Excelentă tehnica interpunerii, n-ai pus-o doar de \"efect\", ci ai gândit-o atât de bine! Superbă construcție, pură, serafică, fără fisură. Și mai ales, atât de ADEVÃRATÃ, măi, fratele meu, că parcă m-ai împuns la inimă. Ai venit cu Petalele tale și mi-ai răvășit cutia cu amintiri, la care credeam că că le-am pus capac pentru totdeauna.
Acum alerg după ele, să le prind, să le rup aripile și să le pun, odată pentru totdeauna, la locul lor.
Și să nu-l mai citesc pe Sache ăsta, că-mi dă vertij!

Săru-mâna, domniță. N-am cuvinte... \"Periferia unui sentiment patriotic scăpat din lanțul deșertului\", \"mustesc amintiri în albul oglinzii\", \"frigul dințat al neputinței\". Prea umil pentru așa o poezie reușită. Merge și fără dedicație.

Un subiect interesant. Bun, foarte bun textul dv., cel puțin în ce privește această primă parte. Bine construit, limpede, concis, alert, jurnalistic. Nu știu de ce, atunci când istoricii abordează acest subiect, devin extrem de nebuloși, te omoară cu citatele, nu știu, poate sunt subiectiv, dar parcă totul devine (voit?!) mai diluat. Prin comparație, textul tău se remarcă prin coerență și mesaj.

Florin, îți sunt recunoscător și, pentru că nu mă pot revanșa altfel, ți-aș trimite cu draga inimă un exemplar din cartea cu \"Anii...\", recent apărută. Acolo vei reîntâlni atmosfera acestui oraș, pe care chiar îl iubesc. Apare și numele tău acolo, la rubrica mulțumirilor. Dacă te interesază, trimite-mi o adresă (nu neapărat cea de acasă) pe mail nouras_ghinea@yahoo.com

Nu mă deranjează textul centrat, dar revin ca să-ți dau răspunsul la întrebarea ta: intră, te rog, daca ai timp, pe www.redesteptarea.ro și acolo găsești articolele mele (poți răsfoi și arhiva electronică). Poți lăsa și un mesaj la guest book.

Victoria, iartă-mă că am fost așa insistent cu pozele, dar, în cele două cazuri, prezența lor în pagină chiar a ajutat la punerea în valoare a textului. Sunt conștient că am fost cam agasant (vorba ceea: idei puține, dar fixe!). Atunci când am intrat la tine în pagină, mi-a fost dat să văd o persoană simpatică, luându-se cu mâinile de cap: Doamne, ce să mă mai fac cu bolovanii ăștia de Cristi, Elvis și Cosmin?!