Memoria Cetății, în ilustrate de epocă

Dr. Dan Traian Demeter, nepot al marelui tenor Traian Grozăvescu, este un om de cultură în adevăratul sens al cuvântului. La volumele de carte și studiile publicate în reviste din țară și de peste hotare, domnia sa adaugă cu mândrie și o vastă colecție de ilustrate de epocă. La ora actuală, cea mai bogată colecție de vederi cu Lugojul de odinioară îi aparține acestui om, care nu a ezitat, nu de mult, să meargă la o licitație organizată la Budapesta doar pentru a achiziționa o piesă rară, care-i lipsea din albume. În Europa, există un singur colecționar de talia doctorului Demeter, și anume Ioan Peia, stabilit în Germania, în imediata apropiere a graniței cu Eveția, în localitatea Zimmern. De altfel, cei doi întrețin relații amicale și corespondează, semnalându-și noile descoperiri în materie și făcând schimb de imagini, fie ele și xerocopiate.

Dl. Demeter ne vorbește despre începuturile pasiunii sale: „Am început să strâng vederi în jurul anilor ’80. Pe atunci, ca și acum, eram numismat și participam regulat cu colecția mea de monede la expozițiile organizate la Muzeul Banatului, de către directorul Octavian Dogaru, care prezenta trimestrial câte o lucrare la Bastion. De vreo șapte ani, după Revoluție, particip și eu cu comunicări de numismatică și heraldică – ultima lucrare a mea fiind intitulată „Un întreg fiscal – cu casa fraților Deutsch”, reprezentând sediul unei case de modă, așa cum arăta ea în centrul Lugojului, în februarie 1911. Astfel de litografii sunt mici opere de artă, mai am una de la Oravița, datată 15 feruarie 1899, reprezentând manufactura Julius Grunwald, cu inscripția în limba germană „Manufactur Mode und Courent Waarehandlung – Oravicza”. Aceste documente, care pot fi considerate și vederi, sunt de fapt niște litografii foarte reușite, unice în felul lor, greu de găsit astăzi, chiar și în colecțiile consacrate.

Am devenit colecționar în urma unei legi împotriva colecțiilor particulare

Apoi, a venit Legea Patrimoniului Cultural din 1979, o lege făcută împotriva colecționarilor, care te obliga să raportezi, în trei exemplare, orice monedă considerată valoroasă, chiar dacă era „valută” est – europeană, copeici sovietici, stotinchi bulgărești, fileri ungurești etc. Eu strângeam monede mai vechi, valoroase, medievale, dar și denari romani din anii 200-300, bătuți în provincia Dacia. Merita, pentru că singurele monede romane cu inscripția integrală a numelui provinciei Dacia au fost bătute în Banat, imediat după retragerea aureliană. Pe vremea aceea, șeful filialei numismaților din județul Timiș era comandorul în rezervă Stelian Voinea, care avea o colecție extraordinară. Am fost la el acasă și am discutat ce puteam face, pentru că oficial nu mai puteam obține monede decât cu mare greutate – schimburile trebuiau făcute prin bancă și înregistrate cu proces verbal de predare-primire etc. etc.
Dl. Voinea, decepționat, mi-a spus că nu mai strânge monede și mi-a arătat un album de ilustrate cu Timișoara veche. M-a impresionat frumusețea acelor imagini și, după câteva săptămâni, aveam și eu câteva vederi de epocă cu Lugojul. Începutul a fost dificil, prea puțini aveau așa ceva, dar l-am cunoscut pe inginerul Ioan (Bubi) Peia, care avea încă de atunci o colecție inestimabilă ca valoare, mergeam des în piața de vechituri din Timișoara, am inițiat schimburi etc.
Așa am ajuns la peste 700 de ilustrate cu Lugojul vechi și vreo 300 noi, deci peste 1000 de piese și tot mai găsesc, apar noutăți și le adun, iar cu domnul Peia continui schimburile prin corespondență.”

Cele mai valoroase piese: bucureștenii descopereau cu uimire, la 1905, că la Lugoj „până și gardiștii” știau românește

Printre cele mai valoroase exponate ale colecției Demeter sunt cele patru panorame ale Lugojului – ilustrate duble sau triple. Una din acestea înfățișează Lugojul Român și e trimisă de un actor bucureștean care a poposit aici cu trupa în anul 1905, d-lui Frantz Havlicek din Capitală, str. Izvor nr. 10. Și textul, datând de aproape un secol, este foarte interesant: „Dragă, am fost primiți aseară cu muzica în frunte. Petrecem bine. Purtăm cocarde și muzica ne-a cântat Deșteaptă-te Române. Suntem trași la internat. Orașul e locuit de români. Se vorbește mai peste tot românește. Și gardiștii știu să vorbească românește. Semnat: BB”
Desigur, valoarea unor cărți poștale este dată și de semnăturile ce se găsesc pe ele. Dr. Demeter are în colecția sa semnături ale unor personalități precum Caius și Tiberiu Brediceanu, care semnează amândoi o ilustrată cu teatrul, textul vederii fiind „Salutări lugojenești!”, Doina Peteanu (Anișoara Odeanu), cu o ilustrată trimisă avocatului Mircea Manolescu din București etc.
Alte vederi redau momente unice din istoria orașului, cum ar fi inundațiile catastrofale din anul 1912 (20 de fotografii originale) etc. Atunci, furia apelor, care au ajuns până la gară, a rupt pasarela de beton de la teatru, inaugurată în mai 1912. Viitura a venit seara, chiar în ziua inaugurării, a distrus puntea, iar constructorul acesteia, care declarase că structura va rezista fără probleme, s-a sinucis, văzând dezastrul. Ulterior, pe unele vederi rare se poate observa debarcaderul cu bărci care traversau Timișul în acea zonă.
Și în fața impunătorului sediu al Colegiului Național Coriolan Brediceanu, cu predare în limba română din 1919, se afla o structură de lemn, pe care lumea făcea plajă de cum veneau căldurile. Pentru ca doamnele emancipate ale vremii să se poată expune în voie la soare, curiozitatea liceenilor care-și întindeau gâturile de la etajul doi al clădirii era temperată de niște gherete de lemn, impenetrabile privirilor indiscrete…

Podul cu vamă între Lugojul Român și cel German

Dr. Dan Traian Demeter posedă, cu siguranță, cele mai vechi cărți poștale cu imagini din Lugoj, datând din anii 1896-97. Acestea reprezintă clișee imortalizate în 1895, cu peronul gării vechi, o spectaculoasă imagine cu podul de lemn ce a precedat actualul Pod de Fier și imagini de la inaugurarea acestuia din urmă, în anul 1900. Pe podul de lemn se pot vedea și gheretele vamei, pentru că între Lugojul Român și cel German exista o vamă, unde, la trecerea podului, se plătea o taxă în moneda vremii, kreuzer (creițarul austriac). Dl. Demeter are și o ilustrată editată la Meissen, cu Lugojul vechi, circulată efectiv în secolul XIX. Deci, pe atunci lugojenii făceau comenzi chiar și în Germania, de dragul calității imaginii!
Schimbarea inscripțiilor din germană în maghiară și chiar evoluția scrierii limbii române au fost foarte bine surprinse în scrisoarea unui militar bănățean din Regimentul de Graniță Româno-Bănățean nr. XIII din Caransebeș. Documentul, datat în 1871, este de fapt o plângere adresată comenduirii în limba română, dar cu litere chirilice. În anul 1872, regimentul era desființat și primea noua denumire de Regimentul maghiar Graf von Grune.
O carte poștală foarte importantă este cea cu fosta clădire „Bumbacul”, expediată în 1922 de către proprietarul Alexandru (Sandor) Epstein. Magazinul se numea „Steaua albastră” – anticipând cu decenii înainte actualul drapel al Israelului, pentru că domnul Epstein făcea parte din mișcarea sionistă. Cartea poștală, care avea imprimată steaua respectivă, este una din puținele litografii ale Lugojului de epocă, cu certă valoare cartofilă, dar și documentară.
La fel de valoroasă este ilustrata din 27.X.1899 cu „Kloster” – actuala Școală nr. 5, din care se vede cum clădirea a fost construită pe etape. Jumătatea din 1899 a fost extinsă în 1913, plus o gheretă a portarului, care nu mai există astăzi.

Cel mai bun primar al Lugojului…

Cele mai importante clădiri ale orașului, adevărate repere arhitectonice în stil secession și mai târziu art nouveau, au fost ridicate în timpul primarului Marschowski (1885-1910): Palatul Bejan și clădirea de peste drum – Palatul Haberer, localul Bristol (fosta policlinică), Palatul reformat, Palatul de Justiție, Teatrul și Spitalul Municipal, clădirea MRF etc. Ele constituie și astăzi farmecul Lugojului, alături de clădirile în stilul bauhaus (cum ar fi Policlinica de pe Oltului 3).
Interesante sunt, din acest punct de vedere, imaginile interioarelor, cum ar fi cel al hotelului de lux Bristol, care avea la parter un local select. Fostul proprietar îi expedia la 11 decembrie 1926, la Viena, tenorului Traian Grozăvescu, o ilustrată pe care apăreau și semnăturile mamei artistului, Ernestina Grozăvescu și a fratelui ei, Serbul Paio (Pavel Sârbu, angajat al Prefecturii din Lugoj). Atrage atenția și interiorul cafenelei românești Corso, în stil secession, circulată la 1911, unde sunt reprezentate mai multe mese de biliard și doctorul Virgil Bejan, proprietarul Palatului Bejan, personalitate de vază, pozând senioral, cu ceasul de aur la vedere, în prim plan.

Ilustrate particulare, „cu lună” și… radioactive

Colecția mai cuprinde și câteva exponate de mare valoare din seria ilustrațiilor „cu lună”. Acestea au circulat în Germania și tot Imperiul Austro-Ungar, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pe ele era pictată o lună, ca semn distinctiv. Unele erau semitransparente: privite în lumină dezvăluiau detalii în plus, erau făcute din mai multe straturi, apăreau ferestre decupate etc. Existau și cărți poștale radioactive, care, după ce erau expuse la lumină și apoi duse într-o încăpere întunecată, imaginea fosforescentă reda, de exemplu, curgerea unei cascade.
Dintre ilustratele particulare, cea mai celebră este cea comandată de negustorul de vinuri Hazi Barbu, care a pozat împreună cu nepotul său, Filaret Barbu, marele compozitor de mai târziu, în fața crucii donate orașului, din Piața Izabela (actuala piață a Catedralei Greco-catolice).
Colecția Dan Traian Demeter mai conține fotografii originale de la mari evenimente, precum intrarea trupelor franceze în Lugoj (1919), ilustrate cu Casa Regală și cărți poștale trimise de intelectuali români din lagărul de la Sopron (1914-1918), cu semnături originale ale unor personalități precum Ștefan Cicio Pop, unul din corifeii Marii Uniri de la 1918.

Colaje, imagini imposibil de văzut cu ochiul liber, vederi de pe front sau din detenție…

Perioada 1900-1930 este considerată, de către cunoscători, o adevărată „epocă de aur” a ilustratelor. Fotografii de atunci făceau adevărate minuni: fațade pe care trecătorul nu le putea vedea în întregime din cauza altor construcții erau pozate „pe bucăți” și apoi montate cu măiestrie, clădirea putând fi admirată în întregime; adesea în peisaj erau introduse, prin tehnica colajului, personaje interesante (în special feminine, din categoria planturoaselor frumuseți de epocă), dar și vehicule, bărcuțe pe lacuri sau rîuri etc.
O categorie cu totul aparte de vederi, care suscită un mare interes din partea cercetătorilor, la ora actuală, sunt cele trimise de pe front sau din lagărul de detenție de la Sopron (Ungaria), unde au fost închiși mulți intelectuali români care se opuneau regimului Austro-Ungar, printre care și compozitorul și dirijorul lugojean Ion Vidu.

Un splendid anonimat

Marii colecționari de ilustrate de epocă, precum doctorul Demeter, sunt oameni care au obișnuința de a se ridica, cu serenitate, deasupra timpului. Înclin să cred că nepăsarea trecătoare a contemporanilor față de astfel de pasiuni \"monahale\", care cer cultură generală, disciplină și rigoare, nu contează prea mult. Contează doar punțile unice pe care o mână de pasionați le construiesc între trecut și viitor. Adesea, într-un splendid anonimat...