Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articoledialogue

Agonia culturii clasice

a propos de inspirația lui Radu Herinean

5 min lectură·
Mediu
Povestea care urmează este una foarte simplă. De altfel, nu cred în poveștile complicate, ba chiar sunt convins că toate (de)zbaterile noastre omenești au la bază năravuri și patimi simplissime, pe care noi, muritorii „evoluați”, încercăm să le complicăm cu orice preț, pentru a masca intențiile inițiale, banale și adesea prea puțin onorabile. Regula, confirmată de experiența atâtor generații care s-au crezut „buricul pământului”, se aplică în orice domeniu, fie el amor, show bizz, politică sau sport. Bineînțeles că nici literatura, cultura în general, nu puteau face excepție. Doar că aici lucrurile devin mai stufoase, sau mai cețoase, mă rog, pentru că literații sunt experți în complicarea lucrurilor. Considerând-mă un intelectual, voi proceda în consecință. În trei capitole și-un epilog, îmi îngădui să-mi spun părerea despre alungarea culturii clasice din școli, o acțiune consecventă și prost mascată sub un noian de „bune intenții” și cuvinte fără rost. Dacă n-ar fi de-a dreptul periculoasă pe termen lung, toată treaba ar putea fi considerată drept o jalnică lipsă de inspirație mai veche, continuată fără prea mult tam-tam de încercănatul diriguitor al educației și cercetării din zilele noastre. Unu Cu mai bine de o lună în urmă, între două supradoze de stress cotidian, am găsit răgazul de a citi o carte despre umanismul în Banatul secolului al XVII-lea, în care se vorbea, printre altele, despre așa-zisele „Republici ale literelor” ce înfloreau în acea perioadă, adevărate foruri de creație, dezbatere și libertate spirituală, frecventate de „Domni buni, mari Doctori, Dascăli și bunele Doamne”, ultimele aflate adesea și în postura de amfitrioane și organizatoare de saloane literare („les salons et les salonieres”). Câteva zile mai târziu, am avut surpriza unui adevărat salt în timp, descoperind o astfel de „Republică a literelor” pe internet, și aici mă refer evident site-ul acela care dă dependență…Aflu că-i zice „Agonia” și-l felicit în sinea mea pe un anume domn Radu Herinean pentru momentul său de inspirație, dar și pentru propunerea de dezbatere lansată într-un articol pe care l-am lecturat cu plăcere, deși cam târziu: „De ce Agonia? De ce .net?” La faza cu „de ce Agonia” lucrurile sunt clare, denumirea e „trăsnet”, este un nume sonor și totodată un titlu superb, iar cei care lucrează în presă apreciază just puterea de atracție a unui titlu nimerit. Am dat curs apoi îndemnului virtual lansat de autor, organizând, febril, o adevărată expediție pentru aflarea adevăratei semnificații a termenului „agonia”… Doi V-am spus, mă consider intelectual și-mi place să complic lucrurile. Ador discuțiile interesante, în contradictoriu, unde joc adesea rolul „avocatului diavolului”. Așadar, îmi programez o conversație din categoria celor interesante cu o persoană foarte simpatică, dar ciudată, în felul ei. Fiecare are ciudățeniile sale, însă asta e prea de tot: să-ți placă la nebunie limba latină, să-ți petreci anii de facultate studiind „limbile moarte” ale elinilor și latinilor, apoi să mai ajungi și profesor de latină la Colegiul Național (…) din scumpul nostru municipiu. Îi fac plăcerea și-o las să-și răvășească rafturile cu Tacitus, Suetoniu, Cicero sau Publius Vergilius Maro, apoi să frunzărească dicționarele în căutare de argumente și contraargumente la tema propusă de distinsul Radu H. După mai bine de o oră de discuții, persoana cea simpatică se întristează brusc și-i închide pe Iordanes și pe Homer, laolaltă cu Theodor Mommsen, Pierre Grimal și Eugen Cizek în sertarele lor, oftând: „dar cui îi mai pasă astăzi de cultura clasică?” Trei Întrebarea avea temeiul ei și nu se referea, desigur, la elevi. „Problema” studiului limbilor clasice tinde să se rezolve în stilul stalinist, care avea „alergie” la identitatea noastră națională și la apartenența la cultura europeană. Imediat după 1989, clasele de filologie aveau trei ore de limba latină pe săptămână, cele cu profil bilingv (IX-XII) făceau două, iar clasele a IX-a și a X-a de la profilul real făceau câte o oră pe săptămână. Acum, clasele de limbi clasice s-au desființat chiar și de la licee cu profil umanist, rămânând doar o oră la „uman”, iar de anul viitor, orele de la „real” vor dispărea. Mai sunt câteva pe la clasa a VIII-a, dar știți cum e cu atâtea examene, ce să-i mai „încurcăm” pe copii… Meseria mea, care mă pune adesea între o cameră de luat vederi și un interlocutor mai mult sau mai puțin incomod, mi-a dat prilejul să-i ridic un semn de întrebare fostei ministre Andronescu, care mi-a replicat senină: „noi nu scoatem latina din programele școlare, din contră, ne-am propus să îndreptăm în acest sens ce au făcut cei dinaintea noastră”. Cum s-a acționat, no comment, dar puțin lipsește să ne întoarcem la perioada 1948-1956, când latina dispăruse cu desăvârșire din programele de studiu. Desigur, este foarte bine să învățăm engleză și informatică, dar cred că mai-marii învățământului românesc nu-și dau seama ce deservicii ne aduce neglijarea studiului limbilor clasice pe termen lung, la ce comoară, la ce model de gândire dăm cu piciorul… Epilog Așadar, întrebarea care se pune nu este „cui îi mai pasă…” ci „cui îi este frică de cultura clasică?” Iată adevărata temă de meditație. Ați avut dreptate, domnule Herinean, majoritatea românilor asociază noțiunea de „agonia” în mod automat unui individ care mușcă din țărână și tremură spasmodic dintr-un picior. Cu mici excepții, pentru restul, termenul nu are nici un sens, dacă nu este firmă de țigări sau marcă de bere.
0105665
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
878
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ghinea Nouras Cristian. “Agonia culturii clasice.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghinea-nouras-cristian/articol/71101/agonia-culturii-clasice

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@florentina-loredana-dalianFD
Nu doar că-mi pasă, mă doare de-a dreptul. Cu atât mai mult cu cât am senzatia că învătământul se bulversează intentionat. Se încarcă programele scolare, astfel încât copiii să nu mai aibă timp să fixeze. Mult si prost. Cine are ainteresul să îndobitocească acest popor cu o inteligentă nativă? Or fi destui...Poti supune mai usor o tară de inculti. Trist si revoltător.
0
@ghinea-nouras-cristianGC
Există universitari, profesori de prestigiu, cercetători, scriitori etc. care nu au cum să fie de acord cu excluderea treptată a acestor materii din programele școlare și trecerea lor pe locul I la \"capitolul etc.\", adică la opționale. Din păcate, acești oameni de valoare se pot consola eventual cu discuții între ei, oricum mass-media nu prea îi bagă în seamă. În fond, cultura clasică este un moft pe lângă subiecte gen \"ultima iubită a lui Mutu\" sau aventurile din Casa Big Brother. În paralel, limba română are parte de tot mai multe excrescențe diforme, ca de la Cernobâl, apar tot felul de cuvinte și formulări anormale, care, repetate suficient de insistent, vor deveni, din excepții, reguli. Iată un alt subiect incitant de dezbatere, de polemică... mira-m-aș însă să aibă vreun efect în sferele înalte!
0
FB
A scoate sau adăuga ore de limbă latină nu mi se pare problema cea mai importantă. A face să placă unor copii niște lucruri aparent insipide, acesta este hopul cel mare. Dacă ei nu sunt atrași, pot fi și 5 ore pe săptămână, tot nu vor învăța nimic.
De altfel tot sistemul nostru de educație prin școală mi se pare închistat, înțepenit. Motivațiile s-au schimbat, nu mai sunt valabile cele de acum 100 de ani. Ca să ceri un lucru trebuie să oferi ceva actual în schimb. Ce le ofera școala copiilor de azi? De ce merg ei la școală? Organizațiile comuniste au dispărut dar ce a apărut în schimb? Nu poți lăsa copii să se descurce într-o lume fără repere cum este România contemporană și apoi să te lamentezi că apar comportamente și exprimări anormale.
Cred că fiecare din întrebările anterioare ar putea fi subiect de dezbatere la nivel național.
0
@ghinea-nouras-cristianGC
Florica, îmi face plăcere că ai acordat atenție acestui text. De acord cu tine, însă cu observația că limba latină înseamnă pentru noi mult mai mult decât un simplu capitol de cultură generală. Știu ce statut are această materie în școlile din Franța și Italia, însă ai fi uimită să vezi de câtă atenție se bucură în țări precum Germania, Danemarca și chiar Ungaria. Din perspectiva asta, marginalizarea ei mi se pare impardonabilă.
0
MM
Mihai Moise
Ati vazut cum au multi profesori de literatura romana bibliotecile ?
In centru, clasicii romani si universali. Fireste, Homer, Balzac, Rebreanu. Ca si cum ai avea un set de tacamuri de mare pret. Acum, in functie de gradul pe care il au, daca predau la liceu sau daca sunt universitari gasesti pe rafturi diferite variante, in diferite limbi, diferite editii etc.
In partile marginale se aduna tot felul de carti pe diverse subiecte dar toate la fel de \"nobile\" - filozofie, istorie, pictura, ehe, sa te toti uiti la cotoarele cartilor.
Si, insirate peste tot, vezi manuale de gramatica, culegeri de exercitii, carti de critica literara, alte dictionare si tratate subliniate si scrise pe margini. Prin toata casa, in bucatarie, langa telefon, in sufragerie, ca te si intrebi, dar omul asta nu are si el o biblioteca ?
Cand in sfarsit omul nostru isi face un raft pentru cartile cu care lucreaza treaba merge bine catva timp dupa care... se aglomereaza.. cartile-dedicatie, cadourile, carti, istorice, de referinta, dar folosite rar, dictionare incomode care sunt consultate doar in situatii exceptionale.. astfel incat...masa se umple iar de carti deschise la mijloc.. si din nou, scaunele devin adevarate biblioteci...
0
@bodea-diana-mihaelaBM
Sa va zic si eu ceva in legatura cu articolul dumneavastra. Am terminat nu de multa vreme liceul, am facut latina aproape in toti anii, ba am dat si teza la latina. MI-a placut sa studiez latina, mai ales ca am fost indrumata catre lecturarea marilor poeti si filosofi. La bac am ales latina, spre mare surprindere a multor colegi din generatia mea. Stiti ce se intampla? Degeaba programa ar impune studiul limbii latine, pentru ca din pacate ea va reusi cu mare greutate sa surpinda esenta ei. Se vor studia fragmente de texte, nu neaparat din cele mai reprezentative, se va face gramatica, dar atat.
Si poate ca pe undeva si cei care fac programa sunt descurajati de atitudinea elevilor care dau la fel de multa importanta limbii latine ca si sportului, desi despre cel din urma cred ca sunt mai fascinati.
Nu multa lume stie ca, cultura greco-latina e izvorul de inspiratie pentru toti marii scriitori, filosofi etc ai veacului trecut.
Azi totul merge spre pragmatism, spre eficient pentru ca asta se cere. O mama revoltata la o discutie care aduce un pic cu tema dumneavoastra, a intrebat cu dispret : daca foloseste copilului atatea prostii despre mare ala si marele ala. Si stimata a punctat: copilu\' tre sa stie o limba straina, sa stie a umbla bine la calculator si e aranjat. Asa o fi.
Latina nu e doar o limba moarta, ci din pacate si o cultura moarta, la mai toate nivelele. Nu stiu cum o fi in alte tari, dar stiu cum e aici la noi.
Poate in cercurile universitare din domeniu situatia e altfel. Dar daca ai preocupari in sensul asta te izbesti de 2 probleme : daca vrei sa te integrezi intr-un grup specializat in asa ceva esti privit ca un intrus nestiutor si cam primesti ignore ( daca chiar vrei sa te integrezi trebuie sa lupti), iar daca iti exerciti preocuparile in afara unui astfel de cerc esti privit mai mult sau mai putin ca un om depasit, care inca mai este fascinat de idiotenii mistice.
Si ca sa te chinui de unul singur, ca asta iti ramane, cel putin mie asta mi-a ramas, e de multe ori descurajator, mai ales ca atunci cand mai descoperi ceva iti doresti sa ai cu cine impartasi. Ai vrea sa arati tot ce ai inteles, sa iti exprimi fascinatia si nu ai cui. Trist si dezamagitor.
Si din tot ce candva reprezenta o adevarata valoare nu a ramas, vorba lui Ionut doar biblioteci care dau impresia de asa zisa cultura si si asa zise preocupari culturale.
Eu zic ca ne-am amagi daca am crede ca in viitorul apropiat se va redescoperi valoare culturii latine.
0
@louis-bourbonLB
Louis Bourbon
Latina si cu sora sa elina nu prea ajuta la nimic mai baieti. E numai pentru intelectuali si ei ajung la ea, fiti fara griji, nu trebuie programe pentru asta. Cat despre ceilalti, pot sa fie usor economisti, ingineri sau saibari fara latina, crede-ti-ma pe cuvant. Sunt doar niste meseriasi care ar fi ingreunati de asa ceva. Ar putea sa inceapa sa gandeasca si atunci sa te tii tristete. Si va aparea si un val de sinucideri. Sunt periculoase clasicele astea.
Agonia e altceva decat crede Radu, dar nu s-a obosit sa consulte un dictionar.
Domnisoara pasionata de latina banuiesc ca e fie urata, fie ametita. Cat despre cercuri, ele sunt destul de deschise. Jur pe ce am mai scump ca te primim. Chiar daca nu esti chiar simetrica precum este afrodita cu buclele negre si dorinte fierbinti.
0
@louis-bourbonLB
Louis Bourbon
Scuze pentru greseala de ortografie.
0
KL
Koala L`Impure
da, e clar, cultura clasica va fi scoasa incet-incet din programe. si da, e un eveniment care va avea repercursiuni de necalculat in viitorul mai mult sau mai putin apropiat. asta e tara, astia sunt ministrii, ma tem ca nu prea exista solutii.
0
@cosmin-dragomirCD
Cosmin Dragomir
Nu am ureche muzicală. clar. sunt afon în această privință. adică, dacă e să fac un test simplissime-malițios recunosc că nu pot ferdona nici măcar manele (le tot aud pe la veci) nici măcar O-zone, darămite altceva . Mint pot fredona bucata aia cu \"supărat, supărat sunt domane supărat\" :)
Suferind de o astfel de meteahnă , limbile străine, clasice - neoclasice, antice sau postpremoderne nu se lipsesc de mine. nu-i bai. se poate și fără. însă câteodată îmi vine să râd de inutilitatea lor, și de ghimpele pe care îl presupun în viețile unor tineri. spre exemplu, prietena mea (Facultatea de litere, comnunicare și relații publice)dă un examen. proful cădelnița (hi) între 9 și 10. așa că îi mai adresează o înrebare: declinarea în limbajl esperanto... (cine nu știe să se intereseze). vi se pare normal?
însă pentru noi, latina întradevăr ar trebui studiată mai temeinic că poate nu o să mai greșim chiar atât, nu o să mai stâlcim limba românească.
PS a apărut noul DOOM. e o porcărie...........o mare porcărie, sunt atât de multe inepții acolo că îmi vine să mă sui pe pereți.
alt PS încet încet limba noastră va adopta (între multe altele)un verb cu substativele și adjectivele aferente din engleză care nu îmi pică prea bine la stomac. a kidnapa (a răpi) din eg.kidnap, subs kidnapări sau kidnaperi. deja l-am întâlnit în \"M-am hotărât săă devin prost\" Martin Page ed JHUmanitas.
\"Să plângă copiii noștri că noi am râs destul!\" AFERIM
0