Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleculture

“Banat”, ediție estivală în prag de… toamnă

2 min lectură·
Mediu
A apărut numărul 7-8 (19-20) al revistei de creație, cultură și civilizație “Banat”, editată de cenaclul omonim al Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj. Ediția este ilustrată cu imagini din cimitirul evreiesc din Lugoj, realizate de maestrul fotograf Al. Baranyai. Din bogatul cuprins semnalăm proza de Radu Paraschivescu (un fragment al romanului “Vânzătorii”), Lucian P. Petrescu (“Rescrierea legendei”) și Tudor Călin Zarojanu (o interesantă selecție intitulată “Povestiri oribil de scurte”), poezii de Laurian Lodoabă (un amplu grupaj, pe cele două pagini centrale ale revistei) și Srecko Kosovel (poet avangardist sloven, stins la doar 22 de ani, în 1926). Ca și în ediția trecută, atrag atenția eseurile semnate de Dumitru Hurubă (cunoscut prin comentariile sale de la “România literară”, Dumitru Hurubă le vorbește cititorilor revistei “Banat” despre “Criticaștri, autorași și cărțulii”) și R.V. Giorgioni. Ca de obicei, critica “în oglindă” pune o carte în discție: “Bazar bizar” de Radu Paraschivescu, volum de povestiri apărut la editura bucureșteană “Mașina de scris”. Comentariul este realizat de poetul Ioan Ardeleanu și prozatorul Constantin Buiciuc, ambii membri ai Uniunii Scriitorilor. Critica literară este bine reprezentată prin articolele semnate de Grațiela Benga, Dorin Murariu, Dana Nicoleta Popescu și Tudor Negoescu. Tudor Negoescu ne vorbește despre “Un Geo Bogza mai puțin cunoscut”, cu referire la volumul “Rânduri către tineri scriitori ardeleni”, apărut la Editura “Dacia” din Cluj-Napoca, în 2003. Poetul Ioan Ardeleanu semnează editorialul “De ce sunt obosit…”, iar poeta și jurnalista Veronica Balaj (realizatoare de emisiuni culturale la Radio Timișoara și Tele Europa Nova Timișoara) evocă impresii dintr-o călătorie spirituală. Cristian Ghinea semnează interviul “Maia Moregnstern, între Viena, Salonic, Atena și Lugoj”, interviu publicat în avanpremieră pe www.poezie.ro. Profesorul Simion Dănilă și poetul Remus Valeriu Giogioni (ambii membri ai USR) revin în cadrul rubricilor permanente “Nietzscheana” și “Patria spirituală”, iar scriitorul Dan Florița Seracin oferă cititorilor o traducere din “Cântecul Bernadettei”, creație a scriitorului austriac Franz Werfel. Traducerea integrală va apărea curând la o mare editură din țară.
0116.450
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
323
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ghinea Nouras Cristian. ““Banat”, ediție estivală în prag de… toamnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2005/09/banat-editie-estivala-in-prag-de-toamna

Comentarii (11)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Mulțumim, Ghinea Nouraș, pentru acest prilej de a împărtăși cu noi toți evenimente curpinse în această ediție a \"Banatului\", foarte amplă și cu oameni de literă deosebiți: eseuri, comentarii, critici, literare, recenzii, traducerii... Este timp pentru ochiul văzător de frumos, descoperitor de cuvânt.
Felicitări, cu tot sufletul!
Ela
0
Știi tu ce și cum...
Ca de obicei, revista păstrează standardul de calitate ridicat, după cum reiese din articolul tău. Mă bucur de câte ori apare. Încă o dată felicit pe toți cei care au pus umărul la realizarea (și supraviețuirea) ei.
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Felicitări Cristian! Ar fi frumos s-o am și pe masă. Poate te interesează să contribui la un proiect pe care îl vom derula cît de curând pe site. Cred că am face echipă bună.
0
Dana, fiecare ediție care apare sub egida \"Banat\" este și pentru mine o mirare, o bucurie, o revelație. Este o speranță reînnoită, un contract cu eternitatea. Vorbe mari? Răspunsul se va afla peste decenii, când altă piesă, cu alți actori, va fi pusă în scenă, iar valorile culturale vor fi fost iarăși și iarăși cernute...
0
Loredana, cam așa gândeam și eu, să apară asta și îți trimit ultimele două numere. Scuze pentru promisiuni, întârzieri etc. etc. Abia acum am revenit pe site...
0
Încerc să fac cronica promisă pentru numărul următor din Banat. Da, mă interesează proiectul, puteți să mi-l trimiteți la adresa electronică știută. În al treilea rând, mai dați-mi adresa prietenului dv. de la suplimentul Teleormanului, aș vrea să-i trimit și dânsului cărțile.
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Felicitări celor de la \"Banat\" pentru această mult așteptată ediție estivală. M-aș bucura să aflu adresa profesorului clujean Ilie Rad, să-i trimit articolul acesta.
Pentru că, de ce să nu recunoaștem, domnia sa este adevăratul autor al cărții “Rânduri către tineri scriitori ardeleni”, nu Geo Bogza, chiar dacă e trecut pe copertă. Asta, pentru a ne menține în preajma adevărului...
Mulțumiri pentru vestea cea bună, stimate Cristian Ghinea Nouraș!
Mulțumiri domnului profesor Ardeleanu!
0
Cred că se cuvine ca noi, cei de la \"Banat\", să vă fim recunoscători pentru ținuta articolelor trimise. Încerc să aflu adresa, însă după 15 septembrie, vom relua ședințele cenaclului, migrând, ca și păsările iubitoare de căldură, spre clădirea Bibliotecii municipale. Până atunci, vă propun să faceți cunoștință cu un oltean foarte interesant, ca-și zice \"Mărinaș\", din ce pricină nu știu, vă las s-o descoperiți, cu îngăduința... Poștei Române.
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Aseară am avut o surpriză plăcută, în fața căreia surprizele ochioasei Andreea pălesc, bolnave de invidie. L-am cunoscut pe Mărinaș, pe care îl salut cu o reverență din acest colț de...ecran!
Fiind un pic euforic (din cauza unei Mării), n-am reușit decît să-l răsfoiesc (în grabă), nu să-l iau la bobi mărunți, să-l urmez îndeaproape.
Prima impresie a fost hotărîtoare: Mărinaș are condei de veritabil povestitor. Posedă știința cuvîntului. Și, ce e foarte important, față de alți autori cu pretenții, stimabilul domn stăpînește subtilitățile limbii române...
Voi reveni.
0
Mă bucur enorm. Zisul \"Mărinaș\" este profesor emerit, a condus cea mai mare școală din oraș mai bine de două decenii, împărțite în mod egal între două orânduiri sociale diferite, ca să se supere nici comuniștii, nici capitaliștii, a condus Societatea de Științe Filologice din Lugoj, a scriș șapte cărți (mai are vreo două gata pregătite...). Zisului \"Mărinaș\" subsemnatul îi este învățăcel, epigon și... fiu.
0
@tudor-negoescuTNTudor Negoescu
Ei,păi asta explică multe. Cine zicea că așchia nu sare departe de trunchi nu se înșela.
Onorat de cunoștință.
0