Culpeș ochiul ți se frânge
înțesând privirea-mi blândă,
leneș curg picuri de sânge
pe-o venă deja bolândă.
Ți-am deschis fereastă albă
lacrima ți-am șters cu palma
în proțap îți purtai
Cândva
învârteai un țiclin ca pe un condei
în scoarță de nuc încrustând
trandafiri albi cu margini de fum.
Îți prinseseși pe degete brățară de aur
să-ți potolești foamea
să-ți ostoiești
Prinse în reverii cu luciri senine
siluete svelte, pași de trandafir
vor deschide poarta clipei care vine
degustând aroma boabelor de mir.
Sprint de curcubee pe-a zilei fereastrâ
între
Iată! Azi, Toamna se așterne...
pe drum cad frunze ruginii,
culeg parfum de crizanteme
și rodul copt mustește-n vii.
În codru vântul lin șoptește
veștedă e frunza de plop
ce în căderea ei
Plângeai bunicule,
lacrimile tale încă dor
în clipa ultimă ce mi-a rămas
doi ochi căprui, blânzi, lăcrimați
și degetele albe
lipite de ochiuri din sârmă împletită
parcă-mi spuneau
bun
Te-am strigat
și n-ai auzit
cu palma arzând te-am chemat
și n-ai venit
tălpile tale uitaseră drumul bătătorit
de amintiri
nici nu mă alungai
nici nu mă opreai.
Îngenuncheată-n
Și toamna asta rece care vine
cu pași tăcuți ca fulgii
să reînvie clipele senine
ce s-au pierdut demult
în ape tulburi
imagini totuși vii
în ochii minții-ascunse
Pas silențios, puf senin de iarbă
mii de muguri cruzi cu rouă în barbă
îmbrăcând pământu-n broderii perlate
ferestre deschidă în clipe-nșirate.
Sufletului tău rază de mătase
Șoptind printre ramuri se gudură vântul
mai cade o frunză în jos alergând
în vârf de copac domolitu-și-au cântul
păsărele ce-ascultă o toamnă curgând
când ultimii bulbi trandafirii-și
Pe o tablă de șah
doi nebuni trasează diagonale
de parcă lumea ar fi o tipsie
plină cu daruri
uneori
îmi pun ochelarii de smoală
să nu-i mai văd
să nu-i mai aud
alteori chem caii
mă
Nu știu când
s-a blocat pasul cernelii
vulturii negri rup fâșii de lumină
din conul de umbră
palmele goale scot încă
grăuntele zilei.
Unde s-a risipit
aurora tivită-n
Sunt pelerin hărăzit unui trup
peste dale de timp alerg către drumul fără întors,
pe aripi de foc
romanțe-ngânând.
Urc și cobor
mă scald în senin scuturând ploi
din hârtoapele reci
Făcusem legământ
că nu voi mai strânge
octave strivite sub pași de gorilă
dar parcă poți pârdalnică inimă!
Fiecare privire îți smulge un fulg
din aripa ce altădată plutea în înalt.
Că viața-i
Genunchiul smerit în palma iubirii
din căușul clipei bob de mir m-alintă
buruiana piere în tăceri senine,
herbul unui azi
poarta unui mâine.
Prind senin în plete între primăveri
cu îngăduință
Fir necurmat
clipele curg în vie clepsidră,
între o rugă și un blestem
orbiți de metehne cad robi însetați
tinere trupuri și cârme sfărâmate.
Pe cine să frângem,
cui să
Când iubirea dezvelește
în inimi cu sânge albastru
se nasc aurore ...
Scântei de chihlimbar mocnesc
netezind cioburi ce taie
în carne vie
din ochii înnamorați
Înotând în ocean de cuvinte
desenez conturul unei vieți.
Blazonul dimineții
se naște din viersul vrăbiilor,
din lacrima ce sfarmă zăvoare
deschizând ușile rugăciunii.
La cer nu urci
În conul de umbră
las timpul saà curgă,
să nu te încrunți înger cu chipul smolit
sunt călătorul cu aripi violet
ca apa mă strecor printre metehne
ca șoimul arcuiesc o aripă
când mă
În freamătul molcom al nopții de vară
ascult
cântecul lebedei albe.
Când îmi vorbești
sunt fluture
sub cornul lunii m-aplec
să culeg lacrima stelelor
să mi-o așez
Deschid ferestrele,
salcâmii pulsează în adieri
reanimând chipuri pierdute
gânduri lacustre se-nvoltă
răvășind printre umbre
calmul lunii.
Vom mai găsi oare scânteie
în mâlul feruginos
Dă-mi timpul înapoi
petală cu petală
nu-mi cerne ochii goi
de veșnică vestală.
La braț să te aduc
pe puntea din nuiele
să ne-așezăm sub nuc
când norii țes perdele.
Să legănăm iubiri
GV