Reclamă

Isus este adus de către legionarii romani la locul în care urmează să fie răstignit exact în momentul în care celor doi tâlhari le sunt bătute cuiele în încheieturile mâinilor și ale picioarelor. Evident stimabile cititor cadrul trebuie să fie mai mult unul aluziv decât direct violent. Generat pe cât posibil prin sunetele loviturilor de ciocan în capătul bont al cuiului insoțite de icnetul de spaimă și de plânsul tâlharilor. Isus privește la rându-i cu spaimă spre ceea ce urmează să i se întâmple. Pe fața sa groaza își zugrăvește propria-i icoană. Închide ochii în timp ce este așezat pe crucea întinsă pe pământ, în așteptarea sfârșitului unei dureri care nu a început încă în vreme ce cei doi tâlhari sunt ridicati la verticală.. Dintr-o clipă în alta mâinile și picioarele îi vor fi rănite cu violentă și el știe asta. Toată istoria lumii cu eternitatea ei se derulează lent sub pleoapele sale în aceste clipe absurde. Tensiunea evadează din contur invadând totul în jur și-n totdeauna. Coroana de spini îi este înlăturată, gest ce anunță momentul fatalității. Nu va deschide însă nici acum ochii spre o lume în care cel mai dorit este fabricat de existența celui mai singur și îndepărtat iar cel mai dur diamant este valoros prin fragilitatea polenului de pe aripile fluturelui. Nu-i va deschide nici acum și nici în clipa următoare. Această ultimă privire trebuie să fie cea mai prețioasă și pentru asta ea este obligată a se produce de sus, din afară, chiar dacă este vorba numai de înălțimea crucii. Chiar și de acolo este observabilă, pentru un privitor atent, zona neutră în care cel mai se sugrumă în egală măsură cu cel mai. Isus ține ochii închiși și sângele ce-i picură de pe sprâncenele îmbibate și i se infiltrează sub pleoape este pur până la transparență. Acum știe și nu se mai teme. Simte cum se ridică, cum plutește. Simte cum se oprește brusc ca și cum ceva îl ține, îl reține încă aici. Deschide mirat ochii și câmpiile albastre și senine se plimbă la brațul său pe trupul său precum și el se plimbă senin la brațul lor pe trupul lor. Privește în jos și vede mulțimea celor dragi adunată la picioarele sale. Incontestabil crucificarea a luat sfârșit și el ridicat la rangul celor doi tâlhari între care a fost așezat. Chiar și acum durerea lor îl preocupă mai mult decât suferința sa directă și adevărată. Suferă pentru ei . Sângele ce se scurge picătură cu picătură din cele două trupuri criminale este și sângele lui. Deși nu simte nimic își privește mâinile. Din ele nu curge însă nimic. Le cercetează cu mare atenție după care aplecându-și privirea își studiază picioarele. Nici acolo nu se simte și nu se observă nimic. Nici o rană, nici o durere, nici un piron nu îi sfâșâie carnea și oasele deși se află acolo, purtându-și crucea ca pe cea mai apretată cămașă ce-i condamnă trupul la propria-i formă. Mulțimea se află încă acolo la picioarele sale dar prezența ei nu constituie un răspuns. Pretorienii sprijiniți de lemnul crucii pariază pe mantia sa. Vocile li se disting cu claritate. Cade. Nu cade. Cade. Nu cade. Cade. Disperarea îl cuprinde iar. Ochii i se mișcă haotic în orbite în căutarea unui indiciu. La mică distanță, în fața sa, aruncat pe jos se află ambalajul tubului de super glue. Isus se uită pentru prima dată în sus cu toată ființa sa și hăul zâmbetului și al recunoștinței i se cască pe față. Superglue “X” – SECRETUL REZISTENÞEI ©george vasilievici