PUNK

Rămâi speriat. “de parcă ți-am dat un citat din Hortensia Bengescu Papadat. Zici: mamă, ăsta ce poem a dat.”(Vexatu)

Unica experiență o aveam din copilărie. Luam un fular de lână moale, toarsa și apoi împletită de mama mea, sau pur și simplu o eșarfă oarecare de mătase, în care îmi înfășuram gâtul o singură dată. Apucând apoi cele două capete rămase libere strângeam cu putere, sugrumându-mă. Corpul îmi cădea pe pat. Creierul, rămas fără aer, devenea mai ușor ca acesta, ridicându-se deasupra sa și a gândurilor. Gândul este un narcoman dependent de aer. Un pitic îmi sărea în cap. Mi-am dat seama că dansează step abia când am prins ritmul pașilor săi. Prin fața ochilor mijiți, foarte departe de aer, deasupra sa, ca rezultat al strangulării, îmi treceau la foarte mică distanță comete roșii ce alternau într-o simetrie dantelată cu comete nuanțate în gri metalizat și portocaliu lipite de pupilele aflate atât de aproape încât pierdeau imaginea de ansamblu a chiloților ei pe care ii priveam de la marginea interiorului matern, dar totuși din mama. Era prima privire în exterior pe care o retrăiam pretutindeni în lungile prăbușiri ale corpului pe pat. De fiecare data când scoteam capul afara, îmi recăpătam echilibrul printr-un balans, ținându-mă cu mâinile de pereții intrării prin care în zilele de vară petrecute de ea pe plajele amenajate spre delectarea nudiștilor, razele soarelui pătrundeau, ca printr-un filtru, în formă de pizdă. Efectul îmi producea plăcere. Aceeași plăcere pe care și acum o regăsesc dimineața când mă trezesc cu privirea mulată pe chiloții dantelați ai Simonei. I-am povestit totul. Entuziasmul crescuse mult. Nu mai avea nimeni loc în povestea noastră. Începuse să se exprime liber, șoptindu-și din toate ungherele sentimentelor contradictorii. Atunci inima mi s-a spart in atomi. În fiecare atom bătea o inimă mică. Îmi cuceriseră tot corpul. Aveam gura plină de inimi si nu puteam să vorbesc tare. Îți șopteam. Parcurgeam euforie după euforie. La capăt țâșneam toată. De când îmi spune asta, aproape zilnic, sunt tot mai fericit. Culorile m-au cucerit. Cerul este albastru străveziu ca cearcănele tale și obosit să ne mai mintă cu seninătate că diminețile scot toate petele de vis și de erecție. Ne împiedicăm de sărutul alb. De respirația întinsă la maxim pe care ne-am atârnat conștiința la uscat. Nu te mai gândi la asta. Ești fericită. Vom face asta și asta. Întotdeauna asta vine după asta. Acum nu mai contează, acum totul vine de-odată. Mă percheziționează cu desfătarea în vârful degetelor. Mă răscolești în sertarul cu lenjerie intimă. De aici o privesc prin ochiul de dantelă al chiloților pe care îi expun la soare. La lună. La judecata de apoi. Ireproșabil. Sclerotica se spintecă între rechin și senin. Între gheață și îmbrățișare. Pentru asta ești aici. Să te găsesc și nimic altceva. Nimic mai mult de atât. Pentru asta te iubesc. Pentru că exiști. Și asta se vede. Aseară stăteai întinsă pe canapea. Numai tu și el. Și-n tine răsăritul. Știa la ce te gândeai sau iar îl mințeai? Tu ești sora mea și deși ne-am desprins din aceeași mamă, ne îndreptăm spre morți diferite. Acum totul s-a întristat. Stau bine, căzut pe pat, înfășurat în eșarfa moale a pielii de inadaptat . Necăjesc cometele trăgându-le de coadă ca și acum două mii de ani când o trăgeam de tâțe pe Maria. Eram niște copii. De atunci nimic nu s-a schimbat. Virgina s-a scindat. Dimineață mă gândeam la ea și eram vesel. Îți culegeam ciripituri din înaltul zborului personal. Acum sunt doar o lacrimă ce îți alunecă pe obraz. Îți intră în gură. Ești mult prea puternică să nu îmi simți gustul. Obișnuiește-te cu această situație. Acum dacă mor, nu îmi pare rău. Chiar și în dizgrație. Obișnuiește-te. E tot ce mi-a rămas. Și chiar mă obișnuiesc, întins pe pat, cu armatele îndrăgostite pe urmele mele. Urmărirea se prelungește până noaptea târziu, în jurul corpului abandonat. Mama îmi ștergea firicelul de inimi ce îmi curgea din gură. E mult prea proaspăt ca să se ducă. Și chiar sunt fraged în drumul către tine, fără corp. Uneori revoltat. Poate din cauza vârstei pe care nu o pot identifica în tocmai această prospețime ce mă lansează în cariera de criminal nesuspectat. Nu se vor mulțumi cu această stare. Rezist în vacarmul batistelor înroșite de bătaia inimilor fiind totuși emoționat , mă aplec dinspre femeie spre bărbat. Cad din pat sub gândul vedetelor porno ce m-au înconjurat. Îmi revin imediat trezindu-mă cu genele încurcate în fularul de lână pe care am cules-o ca un golan vis cu vis din părul tău pubian si uneori celebru de adevărat. Atât de inevitabil este momentul în care voi deschide ochii trezindu-mă singur cu unica experiență din copilăria mult prea fericită ce m-a dezechilibrat și foarte des m-a enervat.