armonia

ARMONIA

Armonia mea este armonia toamnei de sub chipul împotriva celorlalte anotimpuri. Asta simt de când lucrurile au luat-o razna. Nu voi mai dormi niciodată. De asta mi-e frică. Că m-am trezit acum câteva zile și nu mai știu când. Ieri a fost tot azi. Alaltăieri azi pe la unșpe dimineața. Și mâine va fi dupăamniază, poate asfințit. Atunci ochiul stâng va deveni ultima lacrimă a ochiului drept. Moartea va sta cu mâinile în sân. Rezemată de ușa de la intrare. Hai meserie mai repede. Mai ai o lacrimă. Atât. Hai grăbește-te. Unii mai au și alte treburi. La patru și cinci am pauză de țigare. Te-mbârligă ea. Adevărul este însă altul. Moartea își astâmpără setea cu ultima lacrimă. Când ochiul stâng se stoarce prin ochiul drept ea este acolo cu vârful limbii întins ca o saltea de siguranță în drumul lacrimi.

AMENINTAREA

Autoritățile mă acuză de trafic cu steluțe norocoase. Cu o singură excepție, celelalte sunt produse în fabrica de la ovidiu și îmbuteliate în cer de noapte rotundă și lucioasă. Pe care întunericul alunecă. Nu se poate lipi de ea. Cade într-o rână. Etichetele de coca cola se lipesc însă pe orice indiferent dacă există sau nu. Dopul nopții este și el deghizat în stea. El este butonul. Ascuns în mulțime. Asta vor autoritățile să afle de la mine. Poziția lui exactă. Asta mă întreabă insistent în vreme ce desfac sticla de cola și întunericul pofticios țâșnește peste noi prin toți pereții. Prin nări.

VICTOR

nu pot să mănânc toată banana asta cu ciocolată și frișcă. Sunt prea mică.

N-ai crede că uriașul e iubitul meu. Îmi este devotat. Îmi sare în ajutor

și-nghite bucata ce mi-a rămas în farfurie. Înainte ca cineva să observe că în oglinda farfuriei am frișcă pe față. Bineînțeles.