www.poezie.ro

Există o grămadă de reviste, revistuțe, siteuri și alte forme de împachetare a literaturii contemporane ce pot fi despachetate cu ajutorul internetului. Acest fapt nu poate decât să ne bucure în contextul economiei de pe piața cărții pe suport hârtie. Ne poate bucura din punctul de vedere al cititorului care de bine de rău găsește creațiile de ultimă oră ale unor autori mai mult sau mai puțin importanți. Există însă în toată această învălmășeală și unele siteuri, absolut necesare, care echilibrează situația cu cele ce concurează la cel mai înalt nivel. Ele sunt acele siteuri populiste ce satisfac nevoia românului de a fi poet. A românului de pretutindeni. Cel mai clar exemplu în acest sens este siteul www.poezie.ro. Cum este normal, siteul este construit pe simțurile estetice și etice ale unor cenzori. Aceste simțuri sunt însă în cazul de față subdezvoltate în comparație cu cele ale unor autori pe care ei îi judecă. Nu ajunge să citești, mai trebuie să și înțelegi. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu vor fi prezenți niciodată pe acest site nici un Ioan Es. Pop, Gălățeanu, Vinicius, Ianuș, Þupa, Băetica, Cara, Micleușanu, Tolici, Grosu, Komartin, Popescu și alții. Este ca și cum ai face un film cu sosiile lui Deniro, Pacino, Pitt spunându-le acestora că nu știu să joace. Problema majoră a acestor cenzori estea aceea că încearcă să alinieze literatura contemporană la nivelul lor scăzut. Tot ce depășește acest nivel este interzis. Tot ce este sub acest nivel sub mediocru este publicat și ridicat la rangul de literatură. Acesta este un fenomen interesant, prin care se ilustrează vizibil toate ratările literare ale unor și ceea ce trezesc ele în ei. Pentru că nici unul dintre acesti stimați cenzori, poate cu exceptia lui Nexus, marcat de un fantastic bun simț, nu reprezintă și nici nu va reprezenta vreodată un punct de vedere viabil vis a vis de realitatea literară. Sitteul cu pricina este cea mai puternică reflexie a societății românești cu toate neajunsurile și ratările sale pizmuitoare ale acestei realități. Luând în serios această atitudine nu facem decât să murdărim poezia, cu toate numele pe care ea le-a purtat de-a lungul timpului. Facem din Eminescu un nebun sifilitic și nimic altceva, din Stănescu un bețiv, din Popescu un inadaptat. Dar ce contează atâta timp cât avem în față imitațiile lor confecționate cu un redus buget emoțional și intelectual? Ce contează atâta timp cât predicatul rimează cu predicatul și fetițele cad pe spate ca niște Veronici? Atâta timp cât trăim doar jumătate de viață, vorbim jumătate de limbă, iubim cu jumătate de suflet. Dacă noi nu putem înseamnă că nimănui nu îi este permis să poată. Noroc că există și alte reviste și alte site-uri literare care își înalță rugile smerite spre cerul convins astfel să ierte acest păcat al internetului.