expoziție de clișee

ce m-a amuzat puțin. Poate acesta era și scopul său. Dar se potrivește timpului acesta. Poate chiar și spargerea clișeelor devine clișeu.
LIM.

Un gest artistic de atitudine, despre care cred că va cântări greu, nu peste mult timp. Un manifest care divulgă artificialitatea, umplerea vasului cu nimic. Așa se intră în dizgrație, pe culoarele unei boli sociale. Totuși,va îndrăzni vreo clipă să încuie ușa acestui timp ?

prima strofa imi pare nostima rau. Pacat ca detine un adevar trist.
avangarda? eu vad o trupa de copilasi caruia li se da apa la moara. De ce? Daca nu-i enigma... nu stiu ce-i inafara de incapabilitate.

cred ca la final as renunta la \"sunt goi\" insa pentru unele creiere nu-i bine. Imaginile trebuie sa fie cat mai accesibile. Avand in vedere ca mesajul nu va ajunge niciodata la urechile pistolarilor, puteti si fara \"sunt goi\"
Observ aceasta constructie (comparativ cu altele) ca o plimbare/vals usoara,rotunjita.

Liviu, și eu m-am amuzat scriind, nu din revoltă, ci din înțelegere a necesității ca limbajul poetic să nu cadă în banalitate și artificial. Acele metafore incriminate frecvent drept clișee sunt uneori mai expresive decât pretinsa simplificare a discursului, venindu-se cu alte clișee, nu numai de limbaj, ci și de gândire. Ce e și mai amuzant este că am încercat să mă refer la clișeele ce vin din lirica anilor \'60 și am nimerit doar clișeele timpului nostru. Doar sunt și eu de-al lor, nu?!

Domnule Georgescu, nu prea cred că poezia aceasta va avea vreun ecou. Dar nu înseamnă că nu trebuie să vedem virusul care poate ucide poezia. Interesantă întrebarea din finalul comentariului.

Adrian, eu nu atac aici pe nimeni, doar artificialul din poezia noastră. Finalul era inițial fără construcția respectivă, dar, deși explicativ, cred că devine astfel mai convingător.

Vă mulțumesc!

domnule george,
aici e o desfășurare a gândului oprit, la un momentdat, la intrarea expoziției .e un gest care macină înăuntru. un gest venit din partea aceluia care simte și nu poate accepta văruitul gardului peste mucegai doar să dea bine.

îmi place cum ai redat acea revoltă lăuntrică care vine ca o înțepătură fină fără a leza nimic și pe nimeni.

dar oare, poezia mai trăiește? Oare nu/i doar un fel de artificiu prin care ne exprimăm fără o rânduire oarecare a cunoașterii sau coștiinței?

mă bucur totuși că există oameni, ca și george pașa, cărora le pasă

*cel mai bine e să fii acel oaspete întâmplător
(de ce nu râul e-același depinde cine se scaldă în el)
expoziția e-n mare vogă privești la pereți și-ți pare
că nu vezi nimic sunt goi*

multă stimă și considerație,
teodor dume,

Domnule Dume, fiecare poate să scrie cum vrea, dar eu, personal, dezavuez exhibiționismul în poezie, mai ales când este și lipsit de artă. Sunt și cazuri excepționale, când asemenea demersuri creatoare se asociază cu profunzimea altor pasaje din texte, astfel încât derizoriul este îmbrăcat în veșmântul poeziei. Într-un fel, textul acesta este, în câteva imagini, prin evidențierea acestor aspecte, în mod indirect vulgarizat, chiar dacă nu conține propriu-zis termeni obsceni (gândiți-vă, în primul rând la parafraza de aici: \"ace brice și varice\"). Dincolo de amuzament, ați sesizat bine că e un text serios, care ar trebui să ne pună pe gânduri. De aceea, repet: Poezia, încotro?
Mulțumesc!