Poezie
Hieroglifă a inexprimabilului
1 min lectură·
Mediu
Imaginea ochiului reflectat în sine,
marele ochi al privirii scufundate-n real,
trecerea lentă a sensului prin cifrul ideilor,
toate răzbat la același semnal.
Hieroglifă a inexprimabilului, iubirea se cerne
prin sita de cuvinte-a poemului.
Pale metafore cad ca musca-n lapte
în tunelul sensului
\"și nu mai tac din gură\".
Ochiul-timpan, cocoșat ca un verb
de prea multe foneme,
scrutează-n negrul abis al uitării.
Pe cărarea îngustă a realului,
trec amintiri ce se cern în cuvinte,
scris în cartea de vise e strigătul anilor,
culorile îmbătate cu timp
șerpuind se întind
pe pânza de umbre-a iubirii.
Eu zac pe-o saltea de vise destrămate
și cern prin sita de cuvinte-a poemului
iubirea, hieroglifă a inexprimabilului,
mă regăsesc în verbele
care exprimă încremenirea,
iar spațiul himeric al versului
mă sufocă în marea-i de cuvinte.
Doar imaginea ochiului reflectat în sine
mai păstrează fulgurații senine
din filmul risipirii.
Mă opresc la semnalul realului
și tunelul sensului dispare
în spațiul deschis de-ntrebare.
023.398
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 157
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “Hieroglifă a inexprimabilului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/178926/hieroglifa-a-inexprimabiluluiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ma bucur ca imi cititi versurile. Sunt unele ambiguitati cam fortate in acest ultim text, cred ca voi mai lucra asupra sa. Va multumesc!
0

pe cărarea îngustă a gândului- plâng trandafiri scuturați peste cuvinte.
................
frumos, vă citesc cu placere