Nimeni nu-ți poate îndosaria sufletul

Ți s-a-ntâmplat, fără-ndoială, să te lovești ca de un zid  

de teama bine-ascunsă-n oameni, și-apoi, să umpli spațiul vid  

cu-acel curaj pornit din spaima că nu-i nimic de înțeles,  

că tot ce vezi pe fața lumii ți-arată numai interes,  

plecat și el din egoismul  ce mișcă tot în astă lume. 

Cum e mai bine: urmezi valul sau stai deoparte, pus pe glume? 

N-ai grijă, că ștampile multe ți-or pune-n loc de timbru sec,  

să te coboare-n ochii lumii, de parc-ai fi doar un zevzec  

bătând în toba ignoranței să scoată sunete zurlii,  

când știi prea bine că ființa ți-e-nscrisă în melancolii. 

Bașca, vor răscoli trecutul să îți găsească în dosar  

accese pline de revoltă, orgolii mici, de buzunar,  

vreo slăbiciune pentru-o damă, iubiri secrete la calup. 

Vezi, nu degeaba zis-a unul că omul pentru om e lup! 

Stai liniștit, inteligența înfrânge tot ce este rău,  

că una-i șarpele de casă și alta cela de dudău! 

Nu strânge-n inimă veninul, dar nici nu fi indiferent,  

fii om, și-n plus de toate-acestea, cu sufletul să fii prezent.