Sonetul pașadinelor

Cu pașadinele-ai clădit o lume,

săreai din trei în doi, apoi în unu,

doar Dumnezeu știa ce spui, El, Bunu’;

ceilalți credeau că tu te ții de glume.

E-adevărat, de ai fi dat cu tunu’,

n-ai fi găsit pe cineva anume

care să-ntrezărească vreun alt nume,

pentru-așa stihuri nu-i de-ajuns tutunu’.

Și-ai continuat să scrii în piramidă,

că răsturnat e totul în oglindă,

reflecția nu-i pentru cai-viteză.

Din teză ai trecut în antiteză,

abia-n final ajuns-ai la sinteză.

Ce bine că nu e o cărămidă!