Într-o expoziție unde vedete erau niște frunze de toamnă sătule de vendeta unui vânt trecător

Pornise-un vânt vendeta printre frunze,

le biciuia fără de milă (răul!),

pe-alei înguste declanșase hăul,

că nu știam cum să mai dau de muze.

Mândru-ar fi fost, vă zic, și Herăstrăul

cu-așa vedete-ngălbenind peluze,

iar nătărăul ăla n-avea scuze,

chiar dacă-ar fi sunat ca fierăstrăul.

Mi-am zis atunci s-adun în pumni vreo zece,

că-i goală expoziția de toamnă;

cum anotimpul ăsta e o doamnă,

te părăsește pentru ăla rece.

Vitrinele primit-au cu tandrețe

umilul meu prinos de frumusețe.