Poezie

Clipesc, de nu te mai zidesc

1 min lectură·11 mai 2021

Mediu

Clipesc din ce în ce mai des la sclipirea ta dantelată sau

lamelată, cum stă bine unei femei

iubitoare,

perseverente,

exemplu pentru toate

silfidele ce te-nconjoară

cu atenție sporită, monstrul adâncurilor să nu te-nghită.

De ce, uneori, „da” înseamnă „reneagă-l pe nu!”?

Ei! Spune-mi și tu cum ar putea trăi unul fără de altul?

N-aștepta prea mult, că le iese, în sfârșit, combinația:

un acid și o bază, așa de bazați unul pe altul!

Treci dansând sau treci oricum;

eu-s aici, tu ești acum.

Mult nu-ntârzie-n puțin

așchia din trunchi de chin

iubitoare de pelin.

Zi-mi, pe frunza ta de toamnă,

iar te-ai depărtat de zid?

Dă-mi o mână, vino-aproape,

este vremea de iubit,

seara-i scufundată-n mit.

Clipesc des, de nu te mai găsesc și nu te mai zidesc.

001.315

George Pașa. “Clipesc, de nu te mai zidesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14155402/clipesc-de-nu-te-mai-zidesc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.