Albastru stins într-un orizont al mirării

-1-

Atent, traversez pe celălalt trotuar.
Licărește, undeva, un felinar.
Bine că nu s-a stins totul.
Ardere fără zbor nu există. Sau poate că
strălucirea nu-i la fel de importantă când
treci fără a lua în seamă cerul,
rugăciunile stinse într-un orizont al mirării.
Unde să-ți potolești setea aripilor, îngere? Unde?

-2-

Strada e pustie. Câte un
tren se-aude-ncet în depărtare.
Iernile au darul acesta de a
ne acoperi urmele. Nu și
speranțele plutind ușor printre lucruri greoaie.

-3-

Într-o zi, toate au să rămână în urmă.
Noi, dincolo de acest orizont al mirării.
„Teamă să n-ai, zice îngerul. Nici
regrete. Renunțările fac parte din viață, cum
un cer n-are doar
nori, nici străluciri printre stingeri domoale.”

-4-

Orizontul nu există. Doar o mirare fără de
răspuns. De-ajuns e să
ieși liber în lumină, încă din
zorii ființei, când nu te strâng atât de mult lucrurile, nu ești
orbit de ele,
nu cedezi fără de înțeles în fața
trecutului.

-5-

Acum, te-apropii de felinar.
Licărește stins, ca albastrul în orizontul mirării.

-6-

Minunile au clipele lor,
iar tu nu ești pentru ele decât un
risipitor. Păstrează-le în inimă pentru mai târziu!
Ãsta-i secretul: să
ridici miracolul până la puterea
ideii, indiferent în câte
izvoare ar curge neîmblânzit.