Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Despre capăt (pașadine)

1 min lectură·
Mediu
1

Trăiești cu speranța unui capăt.
Doar firul se deșiră cum vrea el: anapoda.
De-ai învăța măcar să spui „stop!”, s-aștepți începutul.

Fără o scăpărare a minții, nici un cuvânt nu se-aprinde,
nici inima n-ar putea să dea gravitate momentului.

Nimic nu vine de la sine, totul de-acolo pornește.


2

Niște pitici cred c-au inventat fericirea.
Trag de un fir. La capăt, doar o minge de foc.
Încing jocul. Și-n ardere își află ursita.

De la celălalt capăt,
vine un vânt și-i stinge pe toți.

Uite și tu cum au ars-o ăștia în fericire!


3

Prinzi de firul ăla și tragi.
Poate la capăt apare vreo Penelopă
sau vreo Giselă cu părul bălai.

Tragi constant, în acorduri de inimă
sau, poate, de clopot.

Până la acordul final, tragi un somn, să-i visezi începutul.


4

Dacă te șuieră vreo iluzie,
ia seama, nu-ntinde prea mult coarda,
că iluziile astea se plictisesc mai ușor decât o sirenă.

Poartă-te frumos cu ele,
să-și închipuie c-ai fost eminent la școala iluziei!

Să înșeli amăgirea doar cu propria-i lecție!
036.862
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
174
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “Despre capăt (pașadine).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14095498/despre-capat-pasadine

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@oancea-sorin-0039906OSOancea Sorin
pașanidele dumneavoastrã îmi dau senzația aripilor de pricepere, de chibzuințã.
tehnic, la nivelul meu, sunt ireproșabile;
gândurile se schițeazã aproximativ cu exactitate;
gãsesc un singur minus, par prea chibzuite, uneori la limita decepției.
cug drag și inspirație!
0
Distincție acordată
@teodor-dumeTDTeodor Dume
sunt aici un mănunchi de micropoeme care se împlinesc prin forma dar și forța lor interioară "Până la acordul final, tragi un somn, să-i visezi începutul","Să înșeli amăgirea doar cu propria-i lecție!".
mesaj bine conturat și împlinit sesizabil pentru cei ce iubesc esențele.

"Fără o scăpărare a minții, nici un cuvânt nu se-aprinde,
nici inima n-ar putea să dea gravitate momentului.

Nimic nu vine de la sine, totul de-acolo pornește."

stil identificabil
tentă cu deschideri de sensuri, benefic cititorului indiferent de gusturi

contrar observației anticomentatorului meu eu găsesc un text cu porniri de sensuri, bine strunite, înspre limitele normale ale unui cadru obișnuit din scriitura domnului George Pașa.

pentru mine lectura acestor texte a fost o îmbogățire a vocabularului cunoașterii unor sensuri confirmate aici.

aprecieri sincere,

luminez capătul pentru un alt început

cu sinceritate,
t. dume,
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Aș zice că textele de aici au punct de plecare într-o altă poezie de-a mea (nu-mi aduc aminte acum titlul): „Când nimic nu pare să conteze,/ important e să-ți auzi bătăile inimii/ și să mergi mai departe.” De aici și capătul ca laitmotiv al volumului. Dar, desigur, nu vreau să cad în păcatul explicării propriei poezii.
Vă mulțumesc pentru semnele de lectură: domnului Oancea (căruia îi spun că nu a citit bine indicația tipului de text, acesta fiind „pașadine”; desigur, poate fi o eroare de tastare), domnului Dume (care a înțeles destul de bine substanța poetică de aici) și, nu în ultimul rând, redactorului care m-a surprins cu recomandarea textului (nu înseamnă că nu ar merita), eu nefiind prea obșnuit cu asemenea aprecieri pe site-ul acesta.

Succes în munca domniilor voastre!
0