Poezie
Un timp netrăit devine iubire
2 min lectură·
Mediu
Ca un derviș situat între fiind și neant,
treci de la beția lirică la epica mangă;
toate sentimentele devin cărămizi
ce umplu scheletul unei construcții
în care mereu zidești câte-o Ană.
Și uite, zidul acesta, din care tot plânge
câte-o secundă a unui timp netrăit,
capătă viață, a cărei valoare
poate doar neantul o știe
ori vreo câțiva maidanezi
bucuroși pentru locul de joacă.
Vine și-nserarea, se divide în suflete
ca niște stele de ceară;
armonii uitate în fața zidului
vor fi măturate de modulațiile
vreunui vânt blestemat.
Mai sunt doar cântece de caldarâm
sau de asfalt îndoielnic
pe care le absoarbe epicul troglodit
și le dă alură de mit.
De unde atâtea cărări spre înțelesuri?
Doar în vârf de zid mai flutură,
invizibil aproape, vreun steag liric,
uitat de aezii scufundați în beție;
flutură anapoda, a somn
sau a vreme nefavorabilă,
de parcă după nor n-ar veni și senin,
iar după tortura neantului,
un alb zbuciumat, frumos ca un crin.
Înconjoară zidul de zece ori, nu te opri
pentru mătănii sau pentru cuvânt!
Nu-i timpul oprit: în inima sa
bate un alt început.
Uite cum gângănii roiesc în jurul său,
păianjeni cum țes plasa de semne!
Vine o altă vreme,
vezi doar cum lira dă semne
că n-a intrat definitiv în repaus -
chiar și caleștile epice
sunt conduse tot de muzica ei.
Zidu-i curat, în prag te așteaptă,
luminoasă, o Ană;
tot acel timp netrăit devine iubire,
iar iubirea trece în mit.
025.892
0
“Valoarea” vieții o apreciază cei care au fost atinși de “neant” și au supraviețuit, cei care suferă și își controlează suferința prin forțele volitive și ale imanenței.