Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

În inima ta bate, de trei ori, Dumnezeu

2 min lectură·
Mediu
Printr-un gol nu poți să treci cu pași repezi:
ți se înmoaie genunchii, iar mersul pare-a fi în reluare,
ca-ntr-un film vechi al memoriei, din care mai rămâne doar umbra.
Adevărat zic vouă: oricare apropiere tinde să aibă mii de pași prin pustiu,
până se limpezește imaginea, și filmul derulează
aceeași singurătate a lui Dumnezeu, părăsit de tot ce-a creat.
Fiindcă plămada își construiește Dumnezeul său,
rămânând departe de tiparul inițial, în care nu puteau intra
nici foamea de glorie, nici sinele corupt în desfătarea prin simțuri.
Într-un gol te oprești, iei seama la sine;
vinovat, începi să-ți recunoști faptele nedemne de slavă.
Nu-i totul pierdut, o cale există,
chiar dacă, naiv, unești puncte imprecise prin labirintul de semne,
făr-a ști că nu poți fi simultan nici cu propriul tău sine.
În inima ta bate Dumnezeu de trei ori, și n-ai cum să-i deschizi,
asurzit peste poate de clinchetul banilor,
orbit de șarmul unui chip de divă,
când treci cu pași rapizi la ofensivă.
Femeia-ți zâmbește, crezi că L-ai prins pe Dumnezeu de picior,
dar viața-ți dă un șut, pornești cuminte
spre înaintele-napoi, același gol.
Când ai experimentat, măcar pe jumătate, golul,
din ceață îți zâmbește, cu ochi de felină,
ceva care seamănă cu viața.
N-ai cum să-ți anesteziezi simțurile; ești om: deci, o pradă fragilă.
Arătarea îți pare un soare; te-ntinzi bleg pe nisip,
aștepți un bronz special și-un ceai cald.
Erorile se vor repeta, până vei da piept în piept cu sine.
Atunci ai să știi că Dumnezeu e mai părăsit decât noi;
doar bucuria de-a dărui este infinitul tău, multiplicarea lui Unu.
002.082
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
265
Citire
2 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “În inima ta bate, de trei ori, Dumnezeu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14064979/in-inima-ta-bate-de-trei-ori-dumnezeu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.