George Nica

Am să-ți scriu acum despre tata cel care m-a înfierbântat în minunatele zile ale copilăriei și care era mândru că citeam din cărțile de poezie pe care le primea după multe rugăminți că îi era

Cuvinte negre Cuvinte albe Înghesuite Chinuite de tristeți Pe care tu doar le-ai scris Ca simple iluzii Ca simple dureri Din care unii vor găsi mai apoi Filozofând Zeci de

O,inorogule,inorogule,inorogule, Fantasticule,fabulosule,fantomaticule, Mai mult decât o iluzie, Mai mult decât o revelație, Mai mult decât o certitudine, Față în față cu mine, Care mă tot

Minciună,minciună,minciună! E totul o minciună, Chiar venirea inorogului către mine, A fantasticului,a fabulosului inorog, Pe când el permanent se îndepărtează De mine,de toate trăirile

Am să vorbesc cu munții Am să vorbesc cu cei patru munți Cu cele patru vânturi Cu cele patru zări Cu cele patru anotimpuri Cu norii Cu luna Cu cerul Unul pe altul să se țină treji Ca la

De ani buni Tot tai și cioplesc Ca odată și odată Să pot ridica Un țarc Pentru îmblânzirea ta Fantasticule Fabulosule Inorog Pentru a te putea hrăni Pentru a te putea adăpa Pentru a trăi

Mă încearcă-un gând,părinte,și te-ntreb, cuprins de teamă, Cine-a rânduit ca viața să-aibă-n lume un sfârșit? Îmi privesc tăcut trăirea , prinsă-n pozele din ramă, Știu că-n ele viața-mi simplă

Eu astăzi sunt , mâine nu sunt… Sunt ca o umbră care pleacă , Urmând alt drum spre alt pământ, Prin noaptea care mă îneacă. Să pot opri orice furtună, Cu mine fac un legământ, În pribegia mea

Ploua peste orașul trist, Ploua-n băltoacele obeze, Părea să nu mai înceteze Acest decor monotonist. Și printre nori, să deruteze, De multă vreme-absenteist, Un soare șters și egoist, Tot

Fulguind îți vin în minte Gânduri fără de poteci, Lângă tâmpla ta fierbinte Încă-o noapte o petreci. Păsări albe trec prin noapte, Păsări negre prin amiezi, Tot gândind la alte

Din a vremilor risipă Vrând să faci o altă lume, Așezi clipă lângă clipă Ca bășicile din spume. Gânduri negre te vor bate Prin toți anii tăi pribegi, Spulberate-n vânt sunt toate Cu nimicuri

Mă vei dori,știi , Doamne, dar fi-va cam târziu, O noapte și-ncă-o noapte vor trece nesfârșite, Privind oriunde-n zare va fi doar un pustiu Cu nori trecând spre margini cu fețele cernite. Eu am

Sunt nesfârșit când mă caut, Mereu are să-mi fie dor de mine, Crângul iluziei fără glas acum îl privesc. Am o durere în mine Ca o pasăre care nu poate să zboare. Mi-am tras peste ochi o bucată

Tristă vreme se așterne Peste pleoapa-mi obosită Dinspre cer,încet,se cerne O lumină amorțită. Să-mi refuz a mea trăire Se întâmplă-ades în gâduri, În demiurgică răpire Zile,nopți ,trecură

Cât de sărac ai fi fost,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții, Lumina-n candelă-ar fi stinsă și de-ar fi ars ,n-ar fi lumină Și îngerii de prin biserici ar fi plecat pe lună plină Și-ar fi lăsat

Iar mă-ntorc la tine,Doamne,trist,cu viața-mi efemeră, Mult mai înțelept în gânduri când cobor spre înserare, Stând cu viața-n fața morții,la cea din urmă frontieră, Peste frunte mi se-așterne

Ești născut să-nfrunți primejdii în urcarea către cer, Ce-ar fi viața fără ele,doar o luptă ne-ncepută, Prin capcanele întinse ești un simplu pasager Pentru tine viața este o puternică

Scrisorile unui anonim pribeag către o iubită de altădată Pentru A.M I Ce dor

A cincea pseudoglossă naivă a unui anonim îndrăgostit de formă și scrisă fără prejudecăți, citită apoi într-un confesionar Eu mi-am lăsat tinerețea oriunde, Pe nimicuri și pe