Poezie
Pseudopsalmulrondel în care poeții vor fi mereu în corul de îngeri
confesiune
1 min lectură·
Mediu
Cât de sărac ai fi fost,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții,
Lumina-n candelă-ar fi stinsă și de-ar fi ars ,n-ar fi lumină
Și îngerii de prin biserici ar fi plecat pe lună plină
Și-ar fi lăsat doar o tăcere pe care-ar plânge-o doar pereții.
Cât de sărac ai fi fost,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții.
Ar fi tăcere peste toate și-n cer o liniște deplină,
Iar lângă tine n-ar fi nimeni și-n dreapta ta n-ar fi stat drepții,
Cât de sărac ai fi fost,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții,
Iar îngerii de prin biserici ar fi plecat pe lună plină
Și peste toate-ar fi tăcere și-n cer o liniște deplină.
Fii liniștit în a ta grijă,noi te-om cânta cinstind profeții,
Va arde-n candelă lumina și-n seara care stă să vină,
Ne strânge-n jurul mesei tale cu-aceiași grijă,pentru cină,
Să nu ne rătăcim prin lume sau prin hățișurile vieții,
Cât de sărac ai fi ,tu,Doamne,de nu te-ar fi cântat poeții,
Adună-ne în jurul mesei cu-aceiași grijă,pentru cină,
Noi suntem corul tău de îngeri pentru-ntronarea ta divină.
George Nica
001.307
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Nica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
George Nica. “Pseudopsalmulrondel în care poeții vor fi mereu în corul de îngeri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-nica-0036705/poezie/14149257/pseudopsalmulrondel-in-care-poetii-vor-fi-mereu-in-corul-de-ingeriComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
