Cuvantul

Cuvantul Cuvântul care ne îndumnezeiește, Ne moare prin cărți, plictisit de umilințe; Pe care, nici o instanță a literaturii, Nu le poate convalida. L-am răstignit, spălându-ne conștiința Cu o vadră de venin, Pe care șarpele înțelepciunii, Nici măcar nu a încercat să-l înscrie, Pe lista cu brevete de invenții; Căci era mult mai preocupat, Să o ispitească pe Eva. Cuvântul care ne vorbește, Ar trebui reașezat în decantor; Căci de atâta folosire Și-a tulbrat sensurile, În mâlul gândirii improprii... Și-atunci, unde-i cheia codificării inutile, A spectrului luminii unui cuvânt? De ce n-o dăm unui fierar, S-o reforjeze pe vechea matriță, A cuvântului-CUVÂNT; Cel care ne spunea verde în față, Tot ceea ce avea de spus? Ne privește ca un câine bătut, Cu ochi din semne de-ntrebare, Ascuns printre rânduri, De unde visează să evadeze într-o zi; Eliberându-se de snobismul delirului, Înduioșător de trist, Confundat prea des cu el însuși; În vremuri în care toate ploile lumii Și-au găsit adăpost...într-o lacrimă.