Poezie
E= mc2
2 min lectură·
Mediu
E=mc2
În tot ce e, a fost un început;
În ce va fi,e-un semn de întrebare...
Tot raportând prezentul la trecut;
Un viitor sub ochii noștri moare.
E timpul ecuația nescrisă,
Care deschide și închide porți
Și paralela vieții la abscisă,
Care desparte viii, de cei morți.
În microuniversul ce ne leagă,
De marginile propriei trăiri,
Se derulează viața noastră-ntreagă,
Cu satisfacții sau neâ(Î)mpliniri.
Intrăm în viață pe aceeași poartă
Și genii,mediocri, sau inculți;
Câțiva, din start sunt sărutați de soartă,
Ceilalți în schimb, vor fi mereu desculți.
În ceruri, ne așteaptă mântuirea;
Se cade-atunci, doar virtuoși să fim,
Căci doar așa obținem nemurirea
Și vom muri, doar ca să retrăim.
Dar pe pământ, din toate cele bune,
E nepermis să jinduiești ceva
Și-n compensație, ni se tot spune,
Că-n viața de apoi, le vom avea.
O fi?...N-o fi?...Egală e dilema;
Un alt tărâm, cu alte divizări
Și încercând să rezolvăm problema,
Trăim, hrănind aceleași întrebări.
Nu sunt prin Bănci depozite de viață,
Cu care să ne umplem sacii goi;
Iar pe tarabe ruginite-n piață,
Ne vindem idealuri și pe noi.
Ca turmele ce trec cu inocență,
Prin nemiloase porți de abator,
Ne îndreptăm în tragică frecvență,
Spre punctul terminus din viitor.
În cercul care ne-a închis destinul,
Trăim fracțiuni de vise la pătrat
Și doar prin poze regăsim seninul,
Pe care, netrăindu-l...l-am uitat.
002.193
0