Poezie
Punct final
Vesnicia secundei
1 min lectură·
Mediu
Punct final.
Când ceasul o să bată și ultima secundă,
Iar coaja pe mesteceni, lumina și-a sleit,
Mă voi topi iubito, în liniștea profundă,
Îngemănat cu iarba de lângă vechiul schit.
Îmi cere vamă viața și-am să plătesc cu moartea,
Umila-mi existență și umbra pe pământ,
Iar epilogul tragic, ce-o să-mi încheie cartea,
Au să mi-l scrie alții, pe piatra de mormânt.
Tu vei rămâne vieții, eu voi pleca departe,
Spre bolta de-ntuneric a humei care-am fost.
Cărarea vieții noastre în două se desparte;
Eu voi pleca spre moarte, iar tu...către alt rost.
Să nu mă plângi, căci soarta așa a fost, să fie.
Nu lacrima cea aspră te poate consola.
Păstrează-mi doar atât: O amintire vie
Și-un loc curat în suflet și-n conștiința ta.
012745
0
Prea îndrăzneț e-acela care,
Împunge-n aer cu creionul ascuțit,
Un punct al semnului de întrebare,
Spre un răspuns de mulți rostit?
Cu prietenie de suflet,
Marcel Cepoi