george avram

Mulțumesc frumos. Ce ne-am face fără ceilalți, ce ne facem cu ei...

Mulțumesc frumos!

indecizia există, cu siguranță; referitor la aspectul \"spiritual\" se desfășoară neînțelegerile. dacă omul crede că spiritualitatea sa se rezumă la a fi/rămâne în viață, fără un motiv asumat, atunci neliniștea propriei neînțelegeri devine neglijabilă în comparație cu resimțirea organică a propriei stări. iar cuvintele care încearcă să surprindă toată treaba asta sunt grele, dar nu au greutate. de aici, probabil,întorsătura oarecum anti-retorică în spunere.
partea bună - dacă se mai poate vorbi de o parte bună - e că o atare stare, fiind la limită, arată omul în fragilitatea sa, în frica sa, lăsând constructele și stratificările sociale în urmă.
eh, la mine mi se par aiurea lucrurile astea, dar la alții mă înduioșează; propriu-mi egoism nu mă lasă să nu văd asemănări.

1, același sau aceeași, s-a dus, nici măcar opus nu mai este. și atunci rămâne scrisul, trecere în revistă, sesizare. mai contează dacă ce-ți vine în cap și ce te afectează - boală sau nu - sunt opuse? sunt de necomparat și de nereunit, iar neajunsul rămâne în afara dorinței oricum. dar ești cu amândouă, singur, un simulacru de 1.

cuvâtul \"dozaj\" e bine ales. redă punerea în balanță și trimite la dependența de propriile nevoi. și, de asemenea, stă pentru o lectură aprop(r)iată de scriitură, o acuplare în spiritul însoțirii viață/teorie.
îmi pare bine că ne-am întâlnit și aici, monica.

teotim, te-am reîntâlnit. vedenia ta este, după privirea mea, una impregnată de o anumită erudiție - mă bucur că n-o desemnezi viziune. lăsând faptul că ea e definitiv apocrifă -:)- prin erudiția sa nu înțeleg în primul rând trimiterile la imaginile și simbolurile teologice, ci o referențialitate prin excelență închisă într-un tip de semnificare pe care l-aș numi, poate oarecum impropriu, teologic. fiind închidere la nivelul sensului, sunt sesizabile și efectele, printre care simțul meu profan ar aminti imaginile-clișeu și alterarea liricului. acum, offtopic sau nu, credința este dincoace sau dincolo de erudiție, precum bine știi, iar inspirația dintr-o viziune nu e neapărat la rândul ei o viziune. m-aș putea pierde în descifrarea sau savurarea simbolisticii, dar aerul textului nu mă lasă.
partea bună e că s-ar putea să fie vina mea :)

probabil că textul prinde și surprinde pe cel care se încumetă la a-l aduce către sine. cred că acest lucru se întâmplă - o parte a intenției era aceasta - pentru că dă un răspuns unei nevoi de sens curente, și o face aproape poetic. dacă există un aspect subliminal, el este aici spre a deschide, spre a anima privirea și gesturile statuare/statutare ale gândirii axiomatice/axionomice, spre a lăsa sensul să circule în spațiul dintre om și el însuși. doar astfel, într-o acuitate și actualizare continuă, pot crede în \"superioritatea\" textului, mai degrabă decât în virtuțile sale discursive.
vă mulțumesc pentru insistența și răbdarea lecturii, ele sunt conforme spiritului alchimic mai mult decât s-ar putea bănui.

sunt de acord, mariana, dar lucrurile se precipită, și în timp și în tăcere, atunci când parteneriatul este unul virtual. abundența are corn, dar nu e simbol de regalitate :)
noaptea asta a fost somn, nu fericire, ci repaos.
numai bine.

eccelent, anghel, îmi adusăși aminte de un baci din apuseni pe care un neamț mi-l striga în romanian-english \"mister sănătate\", că avea obiceiu să ia omu cu sănătatea,adică un tutun și o cafe. de jin ars nu mai vorbesc. no, în cluj venii acu ani buni, și tot aci rămăsăi. de-o fi tutunu locului și cafeaua irlandeză, turcească sau mai știu eu de care, tot le bem. că numa așe pot s-o țân tot așe :)

anghel, cum să nu poți fi liric pe mess? depinde cu cine și despre ce vorbești. mai ales dacă e o distanță la mijloc. acum, un oarecare prozaism îl recunosc, dar tocmai prozaismul ăsta, subminat de un anumit ton liric, vroiam să-l pun în vers. momentul ca atare, care se pierde, dorința care rămâne de neatins chiar și într-un prozaism, mai ales într-un prozaism. de asta ziceam că am coafat o țâră textul. amu, părerea mea de rău că n-ai văzut așa cum am vrut eu să arăt e iremediabilă și poate fi cauzată în primul rând de autorul textului, dar nu-i baiu ăsta așa mare. baiu ar fi că mi se pare că te-ai întristat și tu, în sensu ăla rău. no, riscurile meseriei, dar eu iau la cunoștință, e important.
numai bine, anghel.

anghel, licule, \"a frecventa\" sună decadent, iar eu mă sesizez la treburile astea. apăi păcat e să rămăi mut și orb la timpul care tată e fiului care ești. musai nu e, pentru un poet for real, să intre sau să fie împins în curente curente. că dară pentru mine asta nu-i miză și nici inconștiență. textu de deasupra e un semi-monolog pe messanger, puțin coafat spre aruncarea lui la lei. amu, mie mi-o plăcut, chiar dacă e al meu.
deși îs de ani buni în cluj, io mi-s oltean get-beget, iară ăștia sunt iuți rău la mânie. atu-l tău e că nu cred în fundamentalitatea (să nu zic fundamentalismul) regionalismelor, așa cum și aderarea la un curent mă lasă (să nu zic mă ia cu) rece :)
mulțam\' că mă făcuși să zâmbesc.

și-atunci nebuna întrebare
mi-a sărutat privirile nebune
așa cum se sărută-n mare
sirenele cu buzele nebunei lune.

eu vin din altă parte, never.

de la singuri până la guri e o cale uneori nedigerabilă, dar aproape mereu ușor traversabilă. natural-mistic și sofisticat tehnic, ca un rambo deopotrivă hipiot și veteran, dar singur. asta ca să nu mă iau prea în serios, că ar fi păcat literar.

personal, cred că distincțiile interior-exterior și inferior-superior, operate la nivelul cunoașterii, nu mai funcționează în prezent decât într-un soi de solipsism, retrograd din punct de vedere temporal, care nu e străin de autism. dar, e adevărat, timpurile noastre permit orice în marea familie mundană (Big Brother, Mama Haos, Tatăl Nostru ș.a.). așa că e posibil ca cineva să ajungă la \"revelația\" cunoașterii superioare, dacă acestă sintagmă are în accepția acelui cineva un corespondent real. vedeți, dincolo sau dincoace de erudiție, cred că omul alege în aceeași măsură în care este ales - nu mă refer neapărat la sensul religios al alegerii. și are mult de muncă din cauza acestei alegeri.
numai bine.

iulian, apreciez la justă valoare solidaritatea ta cu acei mulți anti-hermeneuți, dar eu continui să cred că textu ăsta nu interpretează nepermis, ci transcrie o localizare afectivă. limbajul nu exagerează nici în resemnificare, nici în calitate. acum, eu te înțeleg și de acord sunt, dar, deși mă situez mereu în marginile minorității, trebuie să-l parafrazez pe wittgenstein, într-un simulacru de răspuns: despre ceea ce nu mai putem trece sub tăcere, trebuie să vorbim.

iulian, îmbârligat și abundent zău că nu e, e ușor de citit. poate că-l gândești îmbârligat (ochi răi & sete de sânge). trompele sunt, dar nu de insecte. acum, de ce-ar trebui să fie prietenos textul, asta e altă întrebare. am eu o presimțire că ai pierdut ideea textului prin jungla percepției. zi-mi că mă înșel.

never, așa rămâne, aproape.
restul e mai mult decât tăcere.

după cum îți ziceam, textul îmi place, e the real thing, și e așa nu pentru că asta ar vrea orice femeie, ci pentru că arată femeia tu, mai mult decât sex, trei întrebări mici liber alese, departe de plăcere, aici, acum, urletul muzicii (drummer, nu vioară, manson), și în același timp nu e destul, poate ura e prea transparentă, cine stie, dar stii ce e sigur, never?
nu te-as trimite la terapie, i-as trimite pe altii la tine, sa se vindece.
no, vorbim live.

încercarea era de a plasa modul de a scrie între filosofic și poetic - textul e mai mult metaforic decât filosofic, cel puțin în sensul modern al cuvântului. oricum, e departe de a fi doar o teorie a chibritului. operativitatea care definește alchimia nu e deloc străină de pragmatism, cel spiritual, bineînțeles. și pentru că tot suntem la capitolul pragmatism, aș spune că darul celor \"aleși\" mi se pare a nu fi practic și fructous fără munca de cunoaștere, ba chiar ar putea friza ignoranța. versurile nu-mi sunt străine, ci chiar mai aproape decât eseistica, însă cred că e posibilă atingerea unui nivel înalt de cunoaștere doar după lecturi îndelungate și atente. după cum ziceam și în eseu, în urma răbdării și rătăcirii, doar după ce cartea ar fi deschisă direct în om, cărțile ar putea fi arse. nu sunt adeptul poeziei scrise cu ochii închiși, într-un presupus dar nativ, fără a ține cont de acumulări și stratificări.
mulțumirile mele pentru lectura ce mi-ați acordat-o.

e drept, subiectul pare abordat destul de abrupt în textul de față, însă e doar o parte a cercetării pe care o întreprind. încerc să fac publice texte concise și nu prea lungi, pentru a nu obosi, mai ales pe internet. pașii pe care îi sugerați descriu o metodologie eficientă, dar parcă totuși constrângătoare pentru un atare subiect - un fel de aplicare exclusiv teoretică unui subiect care se sustrage necontenit teoretizării raționale prin însăși natura sa. îmi pare rău că am perceput greșit cuvântul \"obsesie\" (nu pot vedea frumusețe în obsesie, o chestiune de percepție probabil), dar îmi pare și bine că s-a adeverit că nu era vorba de o intenție peiorativă. titlul inițial era \"lectura discursului alchimic\", l-am modificat având în gând planul mai larg după care abordez subiectul, în mai multe puncte. din moment ce creează neînțelegeri, o să revin asupra lui. în interiorul textului nu văd însă inconsecvențe, cel puțin nu deocamdată.
oricum, chiar mă bucură amendamentul, îmi dă ocazia să privec din exterior.