Poezie

împrejurarea

2 min lectură·2 iulie 2017

Mediu

îmi amintesc exact

cum au sunat singurele cuvinte

pe care nu ți le-am spus,

felul în care ar fi putut lua

forma unor bâlbâieli deja înțelese

atât de mult am vrut să-ți spun,

încât mi-ar fi ieșit la fix cuvintele,

în nuanțele potrivite și fără subtilități

deși a trebuit să rămân mut,

pe undeva prin mine încă se aude clar,

se desfășoară tăcerea

care mă definește și nu te va părăsi

parcă văd cum dintr-o dată

m-au surprins semnele

conform cărora trebuiau respectate

prin cuvinte nespuse legi nescrise

împrejurarea n-a permis

și totuși am venit și ne-am dus ușor,

păsări căutând flămânde

anotimpul interminabil

atât de convingător

nu s-a întâmplat nimic

și nu ți-am spus totul iar și iar,

încât încă persistă chipul tău

ascultându-mă

văd ochii tăi înțelegând

și renunțând deopotrivă,

încă stă pe loc ora de aur

la care lumina trecea peste buzele tale

îmi amintesc în detaliu

felul în care m-au trecut în tăcere anii

care ni se vor fi adăugat,

încă simt cum la capătul momentului nefavorabil

copiii noștri n-au mai avut cum să vină

când totul a fost împotrivă

și a trebuit să renunț mai ales la mine,

mi-e încă la fel de limpede

cât de frumoasă a fost împrejurarea

001.481

george avram. “împrejurarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-avram/poezie/14109798/imprejurarea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.